Guvernul german se aşteaptă ca veniturile sale fiscale din perioada 2020 - 2024 să fie cu 19,1 miliarde de euro mai scăzute decât s-a previzionat în mai, deoarece pandemia de coronavirus (COVID-19) continuă să erodeze finanţele publice şi să afecteze cea mai mare economie europeană, a anunţat joi Ministerul de Finanţe, transmit Reuters şi DPA potrivit Agerpres.
La toate nivelurile statului, inclusiv landuri şi municipalităţi, "gaura" în veniturile fiscale ar urma să se adâncească la 29,6 miliarde de euro.
Ultima estimare din mai a fost revizuită semnificativ în scădere, sporind temerile că pandemia are un efect mai îndelungat asupra vistieriei statului decât s-a sperat.
Prezentând estimările privind veniturile fiscale, ministrul de Finanţe Olaf Scholz i-a asigurat pe cetăţeni şi pe investitori că cifrele nu vor schimba angajamentul său de a spijini redresarea economiei germane în urma pandemiei. "Guvernul federal face tot ce este posibil astfel încât Germania să iasă cu bine şi viguroasă din criză. Este necesar un efort fără precedent pe care ni-l permitem", a declarat Scholz.
Acesta a avertizat că pandemia nu s-a sfârşit încă, dar există semne că economia a depăşit perioada cea mai dificilă.
Estimările privind veniturile fiscale formează baza proiectului de buget pe 2021 al autorităţilor de la Berlin, care ar urma să fie prezentat Guvernului de ministrul de Finanţe în data de 23 septembrie.
Într-un interviu acordat Reuters, ministrul de Finanţe a declarat că este nevoie de majorarea datoriilor pentru a susţine progresele înregistrate în redresarea economiei.
"Vedem că redresarea economiei se îmbunătăţeşte. Este un semn bun. Economia ar putea de asemenea reveni la nivelul de dinaintea crizei înainte de 2022 dacă redresarea este sprijinită în direcţia potrivită", a explicat Olaf Scholz. Prin urmare, ne gândim la datorii suplimentare în 2021 pentru a susţine redresarea economiei, a explicat oficialul german, fără a prezenta cifre exacte.
Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei.
Însă cele mai recente date economice au alimentat speranţele că prima economie a Europei înregistrează o revenire puternică. Încrederea şefilor de companii s-a îmbunătăţit peste aşteptări în luna august, în condiţiile în care, atât producţia industrială, cât şi serviciile, şi-au revenit. Cererea la export, în special din China, şi-a revenit în luna iunie, iar rezultatele unui sondaj realizat de institutul Ifo arată că producătorii se aşteaptă la creşterea comenzilor în următoarele trei luni
Germania - Pandemia adânceşte declinul veniturilor fiscale
Articole Similare

959
UE vrea să lanseze o nouă monedă care va funcționa într-un mod inedit
959

98
Bursele europene au închis vineri la un nou maxim istoric. Ce a condus la această mișcare
98

670
Delicii de post cu mucegai, mizerie și produse recongelate: ANPC nu a mai stat pe gânduri și a dat amenzi de 360.000 de lei
670

1.514
Cât de mult va crește euro în 2026: Analiștii anticipează un an greu pentru români
1.514

340
Amenzi mai mari pentru șoferi în 2026. Punctul de amendă va crește odată cu salariul minim
340

1.768
Radu Miruță își cere scuze după ce a folosit expresia „țigan”
1.768

1.918
UE dă Ucrainei 90 de miliarde de euro, cu șanse mici să-i mai recupereze! Kievul: „De facto împrumut nerambursabil" / Trei țări nu dau nimic
1.918

771
România a depus a patra cerere de plată PNRR: Sunt 62 de ţinte şi jaloane exclusiv din componenta de bani nerambursabili
771

309
Complexul Lia Manoliu va fi modernizat. Investiții de 100 de milioane de lei
309

96
Noul Terminal al Aeroportului Internațional Craiova a devenit complet operational
96

4.637
Peste 3.700 de angajați din Arad vor fi concediați de sărbători: Compania mai are sedii în încă trei orașe
4.637

1.798
Apare o nouă taxă în Capitală: cine e vizat?
1.798

69
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: „Asta înseamnă banii europeni: modernizează România!”
69

















Comentează