Sindicatele germane sunt alarmate de înmulţirea actelor de agresiune asupra medicilor şi personalului de asistenţă, în condiţiile în care situaţia pandemiei de coronavirus se agravează în această ţară, relatează vineri dpa potrivit Agerpres.
"Medicii raportează tot mai frecvent (gesturi de) ostilitate şi ameninţări", a declarat pentru grupul media Funke Susanne Johna, preşedinta organizaţiei sindicale Marburger Bund. Potrivit acesteia, cei care promovează vaccinarea experimentează frecvent ameninţări directe.
Biroul federal al poliţiei criminale germane (BKA) a afirmat recent că persoane care se opun vaccinării sau "negaţioniştii coronavirusului" vor fi consideraţi drept un "risc relevant" în cazuri de atac asupra centrelor de vaccinare sau cabinetelor medicale.
Potrivit BKA, personalul medical se confruntă cu "un risc de a fi expus cel puţin la ostilitate verbală, mergând până la fapte penale" ca vătămarea corporală, a consemnat Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Susanne Johna a remarcat în special o creştere ca frecvenţă şi gravitate a violenţelor verbale, menţionând că a primit ea însăşi mesaje de ameninţare. "Sunt obligată practic în fiecare zi să blochez persoane pe conturile mele de Twitter şi Facebook", a spus ea.
Reprezentanţi ai sindicatelor asistenţilor au formulat preocupări similare. "Observăm că pacienţii se comportă mai agresiv şi mai furios decât înainte", a declarat Grit Genster, expertă în problemele sectorului medical la sindicatul Verdi, adăugând că astfel de comportamente sunt constatate mai ales la aplicarea măsurilor de igienă legate de pandemie ca izolarea, restricţionarea contactelor, purtarea obligatorie a măştii sau efectuarea de teste PCR.
În astfel de situaţii se poate ajunge la dispute nu doar între asistente şi pacienţi, ci şi cu rude ale pacienţilor, a menţionat experta citată.
Aceste evoluţii au loc în timp ce pandemia de coronavirus înregistrează noi recorduri în Germania, vineri reputatul institut Robert Koch anunţând un nou record de 263,7 de cazuri confirmate de contaminare la 100.000 de locuitori, în a cincea zi consecutivă de creştere a incidenţei pe şapte zile.
Joi, această cifră a fost de 249,1, iar acum o săptămână 169,9.
Numărul de cazuri în 24 de ore raportat vineri a fost de 48.640, uşor mai scăzut faţă de recordul de 40.196 cazuri noi comunicat joi.
Acum o săptămână, au fost raportate 37.120 de infecţii zilnice noi.
În acelaşi timp, în Germania s-au înregistrat în ultimele 24 ore 191 de decese atribuite COVID-19, faţă de 154 acum o săptămână.
Germania înregistrează un nou record în materie de COVID-19 în timp ce actele de violență la adresa personalului medical iau amploare
Explorează subiectul
Articole Similare

25
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
25

343
Legea care ar putea produce revoltă în rândul vecinilor: cine sunt cei care pot scăpa de plata întreținerii
343

765
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
765

722
Un nou femicid în România! Femeie de 35 de ani, ucisă de partener
722

167
Vârsta înaintată nu l-a împiedicat să lupte. Cum a învins un bărbat mai multe boli grave
167

3.431
VIDEO Criminalul în serie Marius Csampar spune că Mario Berinde a fost ucis pentru droguri și dezvăluie "complicele" ratat de anchetatori
3.431

974
VIDEO Florin Piersic, mesaj emoționant de pe scena Teatrului Național din București, la împlinirea celor 90 de ani: "Să nu mă uitați prea repede”
974

1.244
Dragoș Pîslaru dă vina pe Ilie Bolojan pentru amânarea reformei administrative: Suntem pregătiți!
1.244

901
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
901

1.722
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
1.722

1.862
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
1.862

1.758
Rectorul UVT s-a enervat după jaful de jumătate de milion de euro: Se construiesc suspiciuni artificiale și insinuări fără bază
1.758

2.349
Pro TV a anunțat cu ce a înlocuit emisiunea lui Cătălin Măruţă. A fost mutat și serialul Lecţii de viaţă
2.349

















Comentează