Germania: anchetă asupra unui grup de polițiști ce făceau schimb de poze cu Adolf Hitler și svastici pe WhatsApp

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 17-12-2018

Actualizat: 17-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O anchetă a fost deschisă în Germania cu privire la cinci poliţişti acuzaţi că au format o celulă de extremă dreapta care a făcut schimb de fotografii cu Adolf Hitler şi svastici pe un grup pe WhatsApp şi a ameninţat o avocată de origine turcă, dezvăluie un cotidian german, relatează AFP, potrivit News.ro.

Patru bărbaţi şi o femeie, membrii acestui grup, au fost suspendaţi din funcţii pe timpul anchetei.

Acţiunile grupului au fost descoperite după trimiterea, la începutul lui august, a unui fax anonim prin care acesta ameninţa cu ”masacrarea” fiicei în vârstă de doi ani a avocatei germane de origine turcă Seda Basay-Yildiz, precizează cotidianul Frankfurter Neue Presse.

În acest mesaj, avocata, care reprezintă presupuşi activişti islamişti, a fost catalogată drept o ”scroafă turcă stricată”.

”Şterge-o cât mai poţi să ieşi de-aici vie”, a fost ameninţată avocata.

Citește și: Un apropiat al atacatorului sângeros de la Strasbourg a fost prezentat în justiție pentru a fi inculpat

Faxul era semnat "NSU 2.0", o trimitere la un grupuscul terorist german neonazist - ”Clandestinitatea Naţional-Socialistă” (NSU) - format la sfârşitul anilor '90 şi care a asasinat opt imigranţi turci.

Avocata Basay-Yildiz, care a reprezentat de asemenea famili ale victimelor NSU, a declarat că primeşte zilnic ameninţări, dar că aceasta a îngrijorat-o în mod deosebit, pentru că în ea erau menţionate prenumele fiicei sale şi adresa sa privată.

Potrivit cotidianului, ea a semnalat, la vremea respectivă, faxul poliţiei, care a descoperit că poliţişti au avut acces la datele sale private pe un computer într-un post de poliţie la Frankfurt.

Telefoanele şi hard diskurile computerelor confiscate în urma unor percheziţii la domiciliile suspecţilor au condus la descoperirea grupului pe WhatsApp.

Google News
Comentează
București
Temperatură16°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri