Georgia a declarat sâmbătă stare de urgenţă pe întreg teritoriul său din cauza epidemiei declanşate de noul coronavirus, anunţând măsuri care să permită autorităţilor să reglementeze preţul la produsele alimentare şi medicamente, potrivit France Presse preluat de agerpres.
"Situaţia este gravă şi ne aşteptăm ca ea să se deterioreze", a declarat preşedinta georgiană Salome Zurabişvili, într-un discurs televizat către naţiune, în care a anunţat aplicarea imediată a stării de urgenţă pentru o lună.
Guvernul nu intenţionează totuşi să impună restricţii de circulaţie, a precizat ea.
La ora actuală, 48 de COVID-19 au fost înregistrate în această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, iar circa 2.000 de persoane au fost plasate în carantină.
Potrivit premierului georgian, Ghiorghi Gaharia, starea de urgenţă prevede interzicerea reuniunilor publice de peste 10 persoane şi urmăriri penale în caz de nerespectare a carantinei.
Guvernul va reglementa de asemenea preţul la produsele alimentare şi la medicamente în caz de penurii care ar antrena "creşteri speculative ale preţurilor", a asigurat sâmbătă premierul.
La rândul lor, autorităţile medicale au anunţat că vor proceda masiv la teste cu scopul de a stăpâni propagarea noului coronavirus.
Georgia declară stare de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

222
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
222

242
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
242

1.199
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.199

695
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
695

696
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
696

304
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
304

1.015
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.015

71
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
71

1.222
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.222

87
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
87

2.380
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.380

829
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
829

2.024
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.024
















Comentează