Alianţa pentru Unirea Românilor cere partidelor din coaliţie "să se grăbească" pentru a trece în regim de urgenţă legislativă ordonanţa privind energia sub o formă "cât mai aproape" de reglementarea pieţei, a declarat miercuri deputatul George Simion, preşedintele AUR.
"Ordonanţa cu privire la energie şi la costurile pe care le va suporta populaţia în această iarnă. Suntem pe 9 noiembrie, această ordonanţă încă nu a ajuns în Camera Deputaţilor şi cerem coaliţiei să se grăbească. E miercuri, toţi parlamentarii vor merge în circumscripţii, aşteptăm măcar ziua de luni, să trecem în regim de urgenţă legislativă această ordonanţă sub o formă cât mai aproape de cea dorită de noi, de reglementarea pieţei de energie", a precizat Simion, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
George Simion nu mai suportă lentoarea coaliției: 'Ordonanța privind energia nu a ajuns la Cameră. Să se grăbească, să o trecem în regim de urgenţă'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

720
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
720

2.082
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.082

1.649
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.649

3.326
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.326

1.746
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.746

1.718
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.718

1.614
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.614

1.729
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.729

3.114
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.114

72
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
72

4.351
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
4.351

3.646
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.646

119
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
119

















Comentează