Generali, cel mai mare grup de asigurări din Italia, a raportat un profit peste estimări în primele nouă luni din 2021, pe fondul evoluţiilor bune în domeniul asigurărilor de viaţă şi al gestionării de active, şi a anunţat că a pregătit un miliard de euro pentru oportunităţi de fuziuni şi achiziţii (M&A), transmite Reuters, citat de agerpres.
Conform planului strategic pe trei ani care se încheie în 2021, Generali a alocat până la patru miliarde de euro pentru M&A. A treia companie de asigurări din Europa a efectuat deja o serie de achiziţii în Grecia, Portugalia şi în Europa de Est. Luna trecută, Generali şi-a asigurat o participaţie majoritară în Cattolica, prin oferta de preluare în valoare de 1,17 miliarde de euro pentru rivalul mai mic, în ideea de a-şi consolida şi mai mult poziţia de lider pe piaţa din Italia.
"Încă evaluăm oportunităţile de fuziuni şi achiziţii, în linie cu strategia noastră, dar nu este ceva indispensabil", a răspuns directorul financiar Cristiano Borean când a fost întrebat dacă s-ar putea folosi capitalul şi pentru un proces de răscumpărare de acţiuni.
Generali a înregistrat în primele nouă luni din 2021 un profit de 2,25 miliarde de euro, în creştere cu 74% faţă de perioada similară din 2020 şi peste estimările analiştilor, de 2,13 miliarde de euro.
Anul acesta acţiunile au urcat cu 35% la Bursa de la Milano iar joi dimineaţa înregistrau un avans de 1,6%.
"În timp ce afacerile din domeniul asigurărilor de viaţă şi al gestionării de active au avut o evoluţie bună, divizia de asigurări generale s-a dovedit rezilientă în pofida impactului solicitărilor de despăgubiri pentru catastrofe natural", se arată în comunicatul Generali.
Generali a înregistrat în primele nouă luni din 2021 un profit operaţional de 4,4 miliarde de euro, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2020 şi peste estimările analiştilor.
Rata solvabilităţii, care măsoară soliditatea financiară a companiei, a urcat la 233% la 8 noiembrie 2021, de la 231% la 31 iulie 2021 şi 224% la finalul lui 2020.
Generali va anunţa în 15 decembrie un nou plan strategic "foarte ambiţios" pe trei ani şi încă analizează posibile oportunităţi de fuziuni şi achiziţii (M&A) în Europa şi Asia, a informat luna aceasta directorul general Philippe Donnet.
Philippe Donnet, aflat la conducere din 2016, a fost criticat de doi acţionari - oamenii de afaceri italieni Francesco Gaetano Caltagirone şi Leonardo Del Vecchio - aceştia susţinând că strategia lui Donnet privind M&A este prea timidă, iar Generali trebuie să se extindă mai mult.
Totuşi, Donnet poate conta pe sprijinul majorităţii Board-ului şi a celui mai mare acţionar al Generali, Mediobanca, înaintea reînnoirii conducerii, care va fi votată de acţionari în 29 aprilie.
Răspunzând indirect criticilor, Donnet a declarat că acţionarii Generali au beneficiat de o rentabilitate totală de peste 100%, mai mult decât orice alt concurent.
"În pofida imperfecţiunilor noastre, suntem cei mai buni. Europa este sediul nostru şi creşterea pe piaţa europeană continuă să fie strategia noastră. Vrem de asemenea să ne întărim prezenţa în Asia", a afirmat şeful Generali.
Noul plan pe trei ani "va fi un plan menit să impulsioneze transformarea digitală şi activitatea diviziei de gestionare a activelor". Sustenabilitatea va fi "o temă centrală în creştere a strategiei noastre", a adăugat Donnet.
Generali are 78.000 de angajaţi care deservesc 72 de milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.
Generali, cel mai mare grup de asigurări din Italia, a raportat un profit peste estimări în primele nouă luni din 2021
Articole Similare

145
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
145

34
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
34

881
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
881

40
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
40

848
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
848

33
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
33

16
FOTO Liceul "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoșani, a fost reabilitat prin PNRR
16

670
Ministrul Finanțelor merge ață la Bruxelles pentru a discuta despre buget: discuții de culise între partide
670

54
Complexul hidroenergetic Cerna - Motru - Tismana a primit acordul de mediu
54

2.209
Prima reacție din Guvern după scandalul din coaliție cu asumarea răspunderii pe cele două pachete de măsuri, reforma administrativă şi relansarea ecoonomie: Trebuie să se întâmple într-un consens
2.209

108
Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii ”Unirii”
108

1.815
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
1.815

2.124
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
2.124

















Comentează