Atacantul galez Gareth Bale, aflat la final de contract cu echipa Real Madrid, ar fi tentat de o revenire în ţara sa, după ce reprezentanţii jucătorului au confirmat pentru BBC Wales, miercuri, că au discutat cu clubul Cardiff City FC, care evoluează în Championship (divizia a doua engleză de fotbal), informează AFP, potrivit Agerpres.
După nouă sezoane în Spania, jucătorul în vârstă de 32 de ani, care a jucat un rol cheie în calificarea naţionalei sale la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, ar fi pregătit să revină în oraşul natal.
Mai multe variante pentru continuarea carierei sale au fost vehiculate în ultima perioadă, între MLS (SUA), Tottenham sau Newcastle, dar agenţii săi au declarat pentru televiziunea publică britanică că sunt în negocieri cu preşedintele "Bluebirds", Mehmet Dalman.
Câştigător de cinci ori al Ligii Campionilor, Bale a explicat deja că nu se opune unui transfer la o echipă mai modestă.
"Nu ştiu dacă nivelul de joc face o asemenea diferenţă. Un meci de fotbal, rămâne un meci de fotbal. Am nevoie de timp să reflectez la ce este mai bine pentru mine, pentru familia mea, copiii mei şi sper că vom găsi soluţia potrivită", a spus el.
Un transfer la Cardiff ar implica un enorm sacrificiu financiar în raport cu cei 700.000 de euro pe săptămână pe care îi încasa la Real Madrid, dar agentul său, Jonathan Barnett, a afirmat că "ce va face Gareth nu va fi legat de bani".
Bale a fost prezent, miercuri, la centrul de antrenament al echipei Cardiff City.
Gareth Bale, tentat să joace la Cardiff City
București
4°C
Articole Similare

7
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
7

40
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
40

22
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
22

28
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
28

65
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
65

108
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
108

38
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
38

60
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
60

86
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
86

237
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
237

151
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
151

20
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
20

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14
















Comentează