Summitul G7, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în Germania, va elabora ''un set de propuneri concrete pentru a creşte presiunea asupra Rusiei şi a arăta sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina'', a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP preluat de agerpres.
El nu a dat însă detalii cu privire la aceste măsuri, după ce Occidentul a multiplicat deja anunţurile de sancţiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin.
Aceeaşi sursă a indicat, de asemenea, că subiectul energiei, al cărei cost explodează în lume, se va afla ''în centrul discuţiilor'' dintre liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Canadei, Italiei, Japoniei şi Regatului la acest summit.
Cei şapte şefi de stat şi de guvern ''văd un set de provocări comune în ceea ce priveşte costul vieţii pentru populaţiile lor'' şi mai mult în lume, în special în ceea ce priveşte energia şi hrana, a menţionat responsabilul american sub rezerva anonimatului.
El s-a adresat în cadrul unei conferinţe de presă dedicată participării preşedintelui american Joe Biden la acest summit G7 precum şi la un summit NATO care va avea loc în Spania.
Casa Albă a subliniat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la aceste două reuniuni la nivel înalt.
În ceea ce priveşte NATO, un înalt responsabil al executivului american a insistat că alianţa de apărare occidentală va prezenta la Madrid un nou ''concept strategic'' care ''va menţiona provocările lansate de China''. ''Va fi pentru prima dată'', a indicat sursa citată.
Beijingul va fi, de asemenea, în vizorul G7, care va analiza practicile Chinei considerate încă ''mai agresive'' în chestiuni economice şi comerciale.
Casa Albă a menţionat, de asemenea, lansarea, în cursul G7, al unui ''parteneriat în infrastructuri'' pentru ţările mai puţin dezvoltate, care ar trebui să fie un răspuns la investiţiile masive chineze în întreaga lume.
Membrii G7 au invitat, de asemenea, Argentina, India, Indonezia, Senegal şi Africa de Sud să se alăture summitului din Spania.
În ceea ce priveşte apărarea, responsabilul de la Casa Albă nu a indicat dacă Joe Biden va profita de reuniunea NATO pentru a avea o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayipp Erdogan, care ameninţă că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţă.
Cu toate acestea, Statele Unite rămân ''optimiste'' cu privire la posibilitatea de a ajunge la un consens cu Ankara.
G7 va face 'propuneri concrete' pentru 'creşterea presiunii asupra Rusiei' (Casa Albă)
București
4°C
Articole Similare

727
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
727

610
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
610

1.122
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.122

468
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
468

2.314
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.314

1.095
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.095

1.054
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.054

538
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
538

1.497
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.497

99
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
99

2.072
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.072

122
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
122

3.237
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
3.237
















Comentează