Ninsorile abundente şi temperaturile polare care afectează Statele Unite în apropierea Crăciunului sunt provocate de un fenomen meteorologic denumit ''bombă depresionară'', cauzat de un ciclon care se intensifică foarte rapid, dar al cărui caracter excepţional este conferit de un front atmosferic arctic glacial, informează AFP, potrivit Agerpres.
O astfel de furtună se produce ''o dată într-o generaţie'', potrivit Serviciului Meteo Naţional american cu sediul la Buffalo.
Avem de-a face cu un ''val de frig istoric'', a explicat Cyrille Duchesne, meteorolog la Chaine Météo.
Au fost doborâte mai multe recorduri de frig: - 53 de grade Celsius în vestul Canadei, - 38 de grade Celsius în Minnesota, dar şi mai la sud, regiuni unde în mod obişnuit temperaturile sunt mai blânde în această perioadă a anului: - 13 grade Celsius la Dallas şi - 8 grade Celsius la Houston.
Cauzele fenomenului sunt însă destul de clare, un sistem depresionar provocat de confruntarea a două mase atmosferice: una foarte rece provenind din Arctica, iar alta tropical venită din Golful Mexic.
O depresiune este un sistem de joasă presiune atmosferică, care provoacă deseori condiţii meteo nefavorabile: dinamica sa antrenează curenţi ascendenţi, care provoacă acumulări de nori şi precipitaţii.
Ceea ce este extraordinar în situaţia de faţă este că presiunea atmosferică a coborât de data aceasta foarte rapid, în mai puţin de 24 de ore.
Fenomenul poartă denumirea ''ciclogeneză explozivă''. Apare atunci când presiunea scade cu peste 20 de hectopascali (hPa) în 24 de ore la latitudini medii.
Este acelaşi fenomen care a provocat în Franţa furtuna memorabilă din 1999 sau ciclonul Xynthia în 2010.
În cazul Statelor Unite, presiunea atmosferică a coborât brusc cu 40 hPa în 24 de ore, potrivit lui Yann Amice, meteorolog la site-ul specializat Weather'n'co.
''A determinat formarea unor condiţii de furtună extremă în proximitatea centrului depresiunii, cu fenomene deosebit de aspre'', marcate în special de vânturi foarte puternice, viscol şi ninsori, a precizat Duchesne.
Din punctul lui de vedere, raritatea acestei furtuni nu constă atât în cauzele sale - ''bombele depresionare se produc frecvent'' -, ci în intensitatea sa şi în nivelul temperaturilor extrem de joase. ''De aici caracterul excepţional''.
Care este cauza? Furtuna determină pur şi simplu o imersiune a vortexului polar, adică o masă de aer deosebit de rece care se deplasează dinspre Arctica către latitudinile temperate, transportată prin ondularea curenţilor de altitudine şi favorizată de condiţii anticiclonice deasupra Oceanului Pacific.
Rezultat: Coborârea deseori vertiginoasă a temperaturilor, aşa cum s-a întâmplat spre exemplu în oraşul Denver, unde mercurul termometrelor a scăzut cu 33 de grade în doar şapte ore, înregistrând - 31 de grade Celsius, cea mai mică temperatură înregistrată în acest oraş din 1990.
În combinaţie cu viscolul şi ninsorile, temperaturile resimţite ar putea atinge pe alocuri - 55 de grade Celsius.
''Un ger de o asemenea amploare ar putea provoca în doar câteva minute degerături pe pielea expusă, precum şi hipotermie şi deces dacă expunerea se prelungeşte'', a alertat National Weather Service. În aceste condiţii, deplasările devin ''periculoase, câteodată chiar imposibile''.
În acest weekend, frontul depresionar, localizat în prezent deasupra regiunii Marilor Câmpii şi Marilor Lacuri, urmează să se deplaseze spre Québec, care riscă ''să fie foarte afectat'' de vânturi violente şi de căderi masive de zăpadă, şi într-o măsură mai mică spre nord-estul Statelor Unite, a precizat Duchesne.
Furtuna care a lovit SUA capătă proporții istorice: O astfel de 'bombă depresionară' se produce o dată într-o generaţie
București
2°C
Articole Similare

508
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
508

1.794
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
1.794

45
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
45

960
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
960

33
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
33

1.480
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.480

58
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
58

2.948
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
2.948

143
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
143

993
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
993

1.064
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
1.064

1.413
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.413

1.943
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.943















Comentează