Un tribunal din Moscova a amendat marţi Fundaţia Anticorupţie a opozantului Aleksei Navalnîi cu suma totală de 600.000 de ruble (8300 de dolari), pentru încălcarea legii privind statutul de "agent străin", relatează Reuters potrivit Agerpres.
Una dintre faptele pentru care a fost sancţionată fundaţia specializată în publicarea de investigaţii de corupţie constă în faptul că a omis să se declare ca "agent străin" pe unul dintre canalele de YouTube pe care le deţine.
O asociată a lui Navalnîi, Liubov Sobol, a reacţionat în social media calificând amenda drept "absolut ilegală" şi susţinând că această fundaţie nu are de ce să fie clasificată drept "agent străin", întrucât "a primit donaţii doar de la cetăţeni ruşi".
Aleksei Navalnâi a indicat mai devreme în iulie că va închide fundaţia pentru că a acumulat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de dolari, dar încearcă să o relanseze sub altă denumire.
O lege adoptată în 2012 prevede ca organizaţiile neguvernamentale şi grupurile pentru drepturile omului care beneficiază de fonduri din străinătate pentru activităţi politice să fie desemnate drept "agenţi străini" - termen care are conotaţii negative, datând din epoca sovietică -, să-şi eticheteze ca atare publicaţiile şi să permită inspecţii inopinate, precum şi să prezinte rapoarte cu privire la încasările şi cheltuielile lor.
Autorităţile ruse au făcut frecvent percheziţii la birourile fundaţiei şi i-au blocat conturile, iar membrii săi sunt în mod regulat reţinuţi pentru organizarea de proteste.
Fundaţia lui Alexei Navalnîi, amendată pentru încălcarea legii privind statutul de agent străin
Explorează subiectul
Articole Similare

1.489
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
1.489

1.882
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
1.882

1.407
VIDEO Bubuie nervii! China și Qatarul intervin între talibani și pakistanezi, după ce au raportat peste 300 de morți în confruntări
1.407

80
VIDEO-FOTO Un mort şi mai mulţi răniţi grav după ce un tramvai a deraiat la Milano
80

1.362
Detalii terifiante! Fostul bancher ucrainean, ucis chiar de fiul său? Tânărul a fost reținut
1.362

109
AIEA: Iranul nu permite verificarea programului său nuclear după atacurile israeliene din 2025
109

2.857
Rapoartele serviciilor secrete americane nu susțin declarațiile lui Trump potrivit cărora Iranul ar putea avea în curând o rachetă capabilă să lovească SUA
2.857

1.284
Audiere cu miză politică uriașă în dosarul Epstein: Bill Clinton chemat în fața Congresului
1.284

113
Casa Albă: Președintele Trump rămâne deschis dialogului cu liderul nord-coreean "fără nicio condiţie prealabilă"
113

2.311
O plajă cu nisip roz, de pe o insulă îndrăgită de români, ar putea deveni vedeta anului: a urcat pe locul 2 în topul mondial
2.311

126
China le recomandă cetăţenilor săi să plece din Iran "cât mai curând posibil"
126

2.178
Volodimir Zelenski susține că războiul din Ucraina poate fi oprit până la finalul anului: 'Acum avem o şansă'
2.178

116
Rusia a îndemnat Afganistanul şi Pakistanul să înceteze atacurile şi să rezolve problemele prin diplomație
116

















Comentează