Fostul ministru al apărării Ba N'Daou a fost desemnat luni preşedinte interimar în Mali de către un comitet înfiinţat de junta aflată la putere în această ţară după puciul din 18 august, a anunţat liderul juntei, colonelul Assimi Goita, la televiziunea naţională, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Noul preşedinte interimar va îndeplini funcţia de şef al statului vreme de mai multe luni, înainte de întoarcerea la o conducere civilă a ţării.
Colonelul Goita a fost desemnat vicepreşedinte de tranziţie, a anunţat acesta.
"Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc vineri, 25 septembrie", a declarat colonelul Goita.
Junta militară din Mali s-a angajat pe 12 septembrie la o tranziţie într-un termen de 18 luni.
Un grup de ofiţeri superiori l-a răsturnat de la putere, la 18 august, pe preşedintele Ibrahim Boubacar Keita, în funcţie din 2013 şi slăbit de mai multe luni de contestare în faţa gravelor probleme de insecuritate, de criză economică şi instituţională cu care se confruntă ţara, dar şi de corupţie reproşată întregii clase politice.
Unii parteneri internaţionali ai Republicii Mali, începând cu Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest (ECOWAS), au cerut revenirea la puterea civilă în termen de maxim un an, la capătul unei perioade tranziţie conduse de civili. ECOWAS, care a impus un embargo asupra schimburilor financiare şi comerciale cu Mali, a dat termen juntei până la 15 septembrie să desemneze un preşedinte şi un premier civil de tranziţie.
Fostul ministru al apărării din Mali, desemnat preşedinte interimar
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
8

1.116
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.116

5.240
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
5.240

1.663
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.663

4.623
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.623

1.547
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.547

154
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
154

1.833
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.833

118
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
118

80
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
80

8.644
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.644

20
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
20

2.511
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.511
















Comentează