Traderul de produse agricole Louis Dreyfus, care are operaţiuni şi în România, a semnat miercuri un acord privind vânzarea unei participaţii de 45% către fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi (ADQ), transmite AP potrivit Agerpres.
Această tranzacţie vine într-un context în care Emiratele Arabe Unite încearcă să îşi îmbunătăţească securitatea alimentară pe fondul înmulţirii provocărilor globale, precum şi al schimbărilor climatice. Pentru Louis Dreyfus Company (LDC), acordul cu fondul din Abu Dhabi reprezintă o ruptură în istoria acestui grup cu o istorie de 169 de ani care până acum a fost o companie controlată de familia Louis Dreyfus.
Archer Daniels Midland Co, Bunge, Cargill Inc şi Louis Dreyfus Co., regrupate popular sub acronimul ABCD, sunt cele patru mari grupuri care domină industria mondială a tranzacţiilor cu cereale. Traderii de cereale fac bani din achiziţionarea, vânzarea, stocarea şi transportul recoltelor.
Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Louis Dreyfus Company Holdings BV, Grupul care controlează Louis Dreyfus Company BV (LDC), a informat că a semnat un acord pentru vânzarea unei participaţii indirecte de 45% către fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi (ADQ). Preţul tranzacţiei nu a fost dezvăluit, însă cele companii au informat că o sumă de cel puţin 800 milioane de dolari va fi investită.
"Suntem încântaţi să primim ADQ în rândul acţionarilor noştri ca un partener şi investitor pe termen lung, cu o viziune comună pentru viitorul Louis Dreyfus Company", a informat preşedintele companiei, Margarita Louis-Dreyfus.
Tranzacţia include şi un acord comercial pe termen lung cu ADQ privind furnizarea de materii prime agricole Emiratelor Arabe Unite.
Margarita Louis-Dreyfus a preluat conducerea grupului Louis Dreyfus după moartea soţului său, Robert Louis-Dreyfus, în 2009. Această femeie de afaceri, de origine rusă, şi-a consacrat ultimii zece ani preluării participaţiilor deţinute de acţionarii minoritari la grupul Louis Dreyfus. După un deceniu de tranzacţii şi acorduri de schimb, Margarita Louis-Dreyfus a reuşit anul trecut să ducă la 96%, de la 50,1% iniţial, participaţia deţinută de trustul său familial Akira la Louis Dreyfus Company Holdings B.V.
Înfiinţată în 1851, Louis Dreyfus Company activează în peste 100 de ţări şi este un important comerciant internaţional şi procesator de mărfuri agricole. LDC achiziţionează, prelucrează, comercializează şi transporta anual aproximativ 80 de milioane de tone de produse agricole.
La începutul acestui an, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat o facilitate de credit de tip revolving de 100 de milioane de dolari pentru finanţarea nevoilor de capital de lucru ale filialelor Louis Dreyfus Company din Ucraina, Turcia, Egipt, Kazahstan, Tadjikistan, Bulgaria, România şi Polonia.
Fondul suveran din Abu Dhabi preia 45% din acțiunile Louis Dreyfus
Articole Similare

229
Patru ministere au strâns datorii istorice la ANAF în timp ce Ilie Bolojan creștea taxele românilor: Nouă orașe au restanțe mari către stat
229

8
CFR SA a desemnat câștigătorul pentru supervizarea modernizării tronsonului Craiova - Filiași
8

59
Magazinele de lux își închid porțile în Dubai și alte orașe din Orientul Mijlociu din cauza războiului
59

889
'Vreau să opresc speculațiile'. Ministrul Energiei explică situația carburanților după oprirea rafinăriei din Arabia Saudită
889

25
SUA nu iau în calcul vânzarea de petrol din rezerva strategică după atacurile asupra Iranului
25

1.910
Piața carburanților, zguduită de războiul din Orientul Mijlociu: Preţul motorinei a crescut cu 17%
1.910

4.117
Diana Buzoianu a răbufnit după dezbaterea din Parlament și anunță că a depus plângere penală: 'Minciuni de 2 lei'
4.117

24
Războiul din Iran adâncește incertitudinile privind evoluția economiei Germaniei
24

27
BVB a închis pe roşu şedinţa de luni
27

1.292
România, în fața unui nou șoc economic? Războiul din Orientul Mijlociu aprinde piața petrolului și inflația - avertismentul analiștilor financiari
1.292

25
Turcia raportează o creștere economică mai slabă decât anticipase
25

27
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere
27

39
Analiză Ebury: Cum au reacționat piețele după bombardamentele SUA și ale Israelului asupra Iranului și care e cel mai mare risc
39

















Comentează