Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dat asigurări că aprovizionarea cu carburanți a României nu este în pericol, în pofida tensiunilor din Orientul Mijlociu și a opririi unei rafinării din Arabia Saudită. Oficialul a subliniat că instalația afectată nu este cea care livrează combustibil către România, iar țara dispune de surse alternative, inclusiv importuri de motorină din Norvegia.
Declarațiile au fost făcute luni, la Digi24, în contextul speculațiilor privind posibile scumpiri puternice la pompă.
„Vreau să opresc speculațiile”
”Vreau să opresc speculaţiile astea, în contextul în care am mai avut o rundă de speculaţii anul trecut, în luna octombrie, pe fondul sancţiunilor împotriva Lukoil, când şi atunci, dacă ne amintim, erau titrate multe burtiere la televiziuni, 10 lei litru de benzină şi motorină în contextul crizei Lukoil. Şi atunci am acţionat încă din timp, am discutat cu operatorii din piaţă, m-am asigurat că avem stocuri, am avut o discuţie foarte aplicată cu Consiliul Concurenţei, ANPC şi ANAF, în care le-am cerut ca în cazul în care există unii temerari din piaţă care vor dori să profite de acest context emoţional pentru a creşte artificial preţurile, să fie sancţionaţi şi în acea perioadă am avut o stagnare a preţului la motorină şi benzină”, a spus Bogdan Ivan la Digi24.
Ministrul a precizat că noi producem aproximativ dublu benzină, faţă de cât consumăm, ceea ce arată că jumătate din producţie o exportăm.
”În momentul de faţă o să putem să ne ţinem în continuare de producţie, fără să avem perturbaţii în piaţă. În cazul motorinei producem aproximativ 50% din ceea ce consumăm pe teritoriul României, diferenţa venindu-ne din India, din Turcia, din Oman, din Arabia Saudită”, a mai spus el.
Rafinăria oprită nu furnizează României
Ministrul a ţinut să menţioneze că circa 20% din import vine din Arabia Saudită.
”În această formulă, practic, noi avem sub o oarecare presiune, doar 10% din consumul intern al motorinei din România. În acest context pot să vă spun că am discutat şi cu cei din terminalul lor, din Arabia Saudită, acea rafinărie care a fost oprită nu este cea care livrează României. Rafinăria care livrează astăzi în România este în continuare pornită şi funcţionează la parametrii optimi în Arabia Saudită. Între timp, noi ne-am diversificat sursele de aprovizionare şi aducem inclusiv motorină din Norvegia pentru a ne acoperi o parte din mixul din ţara noastră”, a explicat ministrul.
Potrivit ministrului, este evident că ne afectează acea creştere de 10-14% a preţului pe piaţa internaţională a petrolului, dar, în România, ponderea materiei prime, adică a petrolului brut în preţul final al litrului de motorină şi benzină reprezintă circa 25%.






























Comentează