Internările în secţia Oncologie a Spitalului Judeţean (SJU) Slatina au fost limitate după confirmarea unui focar de COVID-19, pacienţii cu afecţiuni oncologice care necesită spitalizare urmând a fi internaţi în alte secţii, în limita locurilor disponibile, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, medicul Florin Popa.
"Au fost limitate toate internările în secţia Oncologie, pacienţii cu afecţiuni oncologice vor fi internaţi în celelalte secţii, în limita locurilor disponibile, ori vor fi internaţi la Caracal în situaţia în care nu ar fi locuri la Slatina. Măsura limitării internărilor va rămâne în vigoare până va fi stins focarul", a declarat medicul Florin Popa.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, la secţia Oncologie a SJU Slatina au fost confirmate cinci cazuri de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, iar doi dintre aceşti pacienţi au decedat.
Unul dintre pacienţii decedaţi este o femeie în vârstă de 44 de ani, internată pe 28 noiembrie şi al doilea este un bărbat în vârstă de 75 de ani, internat pe 23 noiembrie.
În cazul femeii infecţia cu SARS-CoV-2 a fost confirmată pe 9 decembrie, zi în care a şi fost externată din spital la cerere şi apoi a decedat la domiciliu.
Bărbatul a fost testat pozitiv pentru infecţia cu noul coronavirus în ziua de 6 decembrie, iar pe 13 decembrie a murit, el suferind atât de afecţiuni oncologice cât şi cardiace.
Focar de COVID-19 la secţia Oncologie a SJU Slatina - Internările în secţie au fost limitate
București
6°C
Articole Similare

12
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
12

15
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
15

14
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
14

25
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
25

24
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
24

7
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
7

20
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
20

793
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
793

34
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
34

42
Schimbare la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: Camelia-Corina Pescaru preia funcția de manager interimar
42

35
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
35

47
Terapia care poate vindeca leucemia ajunge în România: Proiect lansat la Timișoara
47

29
INSP: O persoană a decedat săptămâna trecută din cauza gripei; Peste 74.000 cazuri de infecții respiratorii raportate la nivel național
29

















Comentează