Flashmob de Ziua Culturii Naţionale - peste 5.000 de copii vor interpreta "Luceafărul"

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-01-2026 17:44

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 5.000 de elevi de la şcolile din judeţul Satu Mare vor interpreta, împreună, poemul "Luceafăcul" de Mihai Eminescu, într-un flashmob organizat în centrul nou al municipiului reşedinţă de judeţ, de Ziua Culturii Naţionale, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, miercuri, printr-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Evenimentul cultural-artistic "Eminescu - o singură voce" va avea loc începând cu ora 14:00, în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare.

"Manifestarea va reuni aproape toate unităţile de învăţământ din municipiu şi va culmina cu un flashmob de amploare, desfăşurat în Piaţa 25 Octombrie, la care vor participa aproximativ 5.200 de elevi. Aceştia vor interpreta, într-o formulă muzicală colectivă, poemul 'Luceafărul', aducând un omagiu operei şi moştenirii culturale a poetului naţional Mihai Eminescu. La eveniment participă şi actorul Horia Fedorca de la Teatrul Naţional 'Radu Stanca' din Sibiu, care va contribui la evidenţierea dimensiunii artistice şi solemne a evenimentului", precizează sursa citată.

Evenimentul este organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Bălcescu-Petofi", în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare şi Centrul Cultural "G.M. Zamfirescu".

La eveniment vor participa elevi de la licee şi şcoli gimnaziale atât din municipiu, cât şi din judeţ.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri