Finlanda a anunţat miercuri redeschiderea frontierelor sale pentru călătorii din 17 state cu rată mică de infectare cu noul coronavirus, o listă care nu include Franţa şi Luxemburgul, transmite France Presse potrivit Agerpres.
La 13 iulie, măsurile impuse la frontiere vor fi ridicate pentru ţările unde rata de infectare în cursul ultimelor 14 zile a fost mai mică de 8 la 100.000 de locuitori, a declarat guvernul de la Helsinki. De la data menţionată, deplasările profesionale şi alte călătorii considerate esenţiale vor fi autorizate între Finlanda şi, printre altele, Algeria, Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Tunisia şi China.
La 15 iunie, Finlanda şi-a redeschis deja graniţele pentru călătorii din ţările baltice şi mai multe ţări nordice (Danemarca, Norvegia, Islanda), dar nu şi pentru Suedia, care încă înregistrează o rată de infectare superioară mediei regionale.
O săptămână mai târziu, autorităţile finlandeze au anunţat ridicarea restricţiilor, începând din iulie, pentru turiştii din alte 12 ţări europene considerate ''sigure'', o listă pe care a revizuit-o miercuri. Vizate de această nouă redeschidere sunt Ţările de Jos, Belgia, Italia, Austria, Grecia, Malta, Germania, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Liechtenstein, Elveţia, Cipru, Irlanda, Andorra, San Marino şi Vatican.
În termen de două săptămâni, autorităţile finlandeze vor face o nouă evaluare pentru a determina dacă pe listă ar putea fi adăugate alte ţări.
În prezent, cetăţenii din spaţiul Schengen şi din Regatul Unit pot călători în Finlanda din motive profesionale, familiale sau orice alt motiv considerat ''esenţial''.
Finlanda îşi redeschide frontierele pentru călătorii din 17 state europene
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4.606
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
4.606

3.011
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.011

24
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
24

2.617
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.617

8.825
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.825

1.980
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.980

5.110
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.110

1.669
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.669

178
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
178

1.924
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.924

128
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
128

95
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
95

9.218
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.218

















Comentează