Organizatorii Berlinalei vor prezenta în iunie la Centrul Pompidou din Paris filmul "Alcarrás", al cineastei spaniole Carla Simón, laureat cu Ursul de Aur pe 2022, alături de alte titluri ale ediţiei de anul acesta a festivalului german, relatează EFE, citat de Agerpres.
Conducerea Berlinalei a anunţat marţi selecţia filmelor incluse în programul "La Berlinale a Paris", care se va desfăşura între 10 şi 26 iunie în capitala franceză.
Alături de filmul cineastei spaniole vor fi proiectate şi "Un ańo, una noche", de Isaki Lacuesta, o altă producţiei spaniolă care a concurat la ediţia de anul acesta a Berlinalei şi care se axează asupra atentatului jihadist din 2015 de la sala Bataclan din Paris, relatat prin ochii unui cuplu de supravieţuitori.
Vor fi proiectate de asemenea filmele, "Avec amour et acharnement", de Claire Denis, câştigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună Regie, şi "Rabiye Kurnaz vr. George W. Bush", al cineastului german Andreas Dresen, laureat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună Interpretare şi pentru cel mai bun Scenariu.
În total, organizatorii festivalului au selectat 25 de titluri prezentate în toate secţiunile festivalului de la Berlin, atât în competiţia oficială cât şi în secţiunile Panorama, Encounters, Generation, Forum şi Scurtmetraje.
Din secţiunile paralele vor fi proiectate la Centrul Pompidou filmul "Terminal Norte", al cineastei argentiniene Lucrecia Martel, proiectat la Berlinale Special, şi scurtmetrajul "El sembrador de estrellas", în regia lui Lois Patińo.
Ciclul "La Berlinale a Paris" face parte din programul de expoziţii şi evenimente, care se desfăşoară la Centrul Pompidou în perioada 11 mai - 3 iulie, sub titlul "Berlin, nos années 20".
Filme premiate la ediţia de anul acesta a Berlinalei, prezentate la Centrul Pompidou din Franţa
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

47
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
47

55
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
55

4.351
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.351

7.738
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
7.738

2.271
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.271

55
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
55

4.718
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.718

4.877
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.877

7.302
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.302

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

8.188
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
8.188

2.662
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.662














Comentează