FIFA vrea să vină cu o nouă propunere, după eşuarea proiectului Cupei Mondiale bienale, dorind acum ca marele eveniment fotbalistic planetar să se desfăşoare din trei în trei ani, anunţă cotidianul The Sun.
Publicaţia engleză scrie în ediţia sa de joi că Gianni Infantino, preşedintele FIFA, a afirmat după congresul organizaţiei sale, desfăşurat săptămâna trecută la Doha, că intenţionează să aducă modificări Cupei Mondiale, care urmează să se desfăşoare cu participarea a 48 de echipe începând din 2026: "Este important să facem ceva, a argumentat el. Fie că este vorba de o Cupă Mondială din doi în doi ani sau la fiecare trei ani".
Conform noului model dorit de Infantino, primul an dintr-un ciclu de 36 de luni, ar urma să fie dedicat Cupei Mondiale a Cluburilor, extinsă la 24 de echipe. În vara anului al doilea ar urma să aibă loc campionatele continentale, precum EURO şi Copa America, iar anul al treilea va fi dominat de Cupa Mondială, subliniază The Sun.
Rămâne de văzut dacă puternicele confederaţii continentale UEFA şi CONMEBOL, alături de alte organizaţii fotbalistice care s-au opus ideii Cupei Mondiale bienale, vor fi de acord cu noul plan al preşedintelui FIFA.
FIFA vrea să vină cu o nouă propunere, după eşuarea proiectului Cupei Mondiale bienale: Evenimentul să se desfășoare la 3 ani (presă)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
12

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

69
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
69

49
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
49

34
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
34

2.495
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.495

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

103
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
103

111
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
111

109
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
109

79
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
79

36
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
36
















Comentează