Cofondatorul festivalului WOMAD (World of Music, Arts and Dance), cântăreţul Peter Gabriel, a avertizat că evenimentul ar putea fi anulat anul acesta fără un sprijin din partea guvernului britanic, informează DPA, citat de agerpres.
''Dacă încercăm să restabilim viaţa culturală şi normalitatea atunci avem nevoie de puţin ajutor'', a declarat artistul pentru emisiunea Today de la postul BBC Radio 4.
''Este o industrie imensă acum şi am vrea să primim puţină încredere şi siguranţă printr-un fel de schemă de asigurare, un fel de schemă de subscriere'', a precizat el.
Întrebat dacă festivalurile ar trebui să devină parte din programul de evenimente-pilot, muzicianul a spus: ''Este foarte dificil şi, evident, vrem să fim incluşi, programul de vaccinare a fost uimitor.''
''Dacă am putea să fixăm aceste lucruri şi să primim sprijin în special pentru festivaluri independente, dar şi pentru întregul sector festivalier, atunci cred că am putea avea o vară grozavă'', a adăugat artistul.
Întrebat dacă organizatorii vor fi nevoiţi să anuleze ediţia de anul acesta în absenţa unui sprijin guvernamental, Peter Gabriel a mai spus: ''Cred că suntem nevoiţi. Ne-am confruntat cu posibilitatea falimentului în două ocazii anterioare şi, dacă vrem să asigurăm viitorul festivalului... nu putem risca să-l băgăm în faliment anul acesta''.
Prima ediţie a festivalului WOMAD a avut loc, în 1982, la Shepton Mallet, Somerset.
Festivalul WOMAD din Marea Britanie riscă să fie anulat din cauze financiare
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

32
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
32

3.943
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
3.943

4.152
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.152

6.853
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
6.853

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

6.479
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
6.479

2.605
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.605

27
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
27

64
În plin război, iranienii nu au dispoziţia necesară pentru a se pregăti pentru Anul Nou Persan
64

26
Un mistreţ şi-a făcut apariţia într-un mall din Berlin
26

10
Fosile de dinozauri descoperite în Brazilia dezvăluie o nouă specie gigantică (studiu)
10

18
Tablouri de Picasso declarate furate: Doi reprezentanţi ai pieţei de artă vor fi judecaţi la Paris
18

9
Bradley Cooper ar putea regiza şi juca în următorul film din franciza "Ocean's 11"
9
















Comentează