Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în acest an în perioada 20-29 august, cu prezenţa spectatorilor în sălile de spectacole, dar şi alte spaţii închise precum bisericile, dar şi cu evenimente culturale în aer liber şi cu spectacole transmise pe Internet, iar biletele urmează să fie puse în vânzare în luna iulie, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, directorul teatrului sibian şi preşedintele festivalului, actorul Constantin Chiriac, conform agerpres.
"Vom face aşa cum am spus şi în conferinţa de presă trecută, festivalul. Construim împreună speranţa din 20 în 29 august. (...) Vom încerca în funcţie de tot ce vor fi decizii noi de guvern, să umplem sălile cât putem de mult. (...) Vom folosi de asemenea toate bisericile, vom avea spectacole importante în Piaţa Mare, în pietonală, în spaţiile din Piaţa Mică, Piaţa Habermann. (...) În clipa asta, noi respectăm legea, putem să primim oameni în proporţie de 70 % ocupare de sală. Noi sperăm din toată inima să fie sută la sută, cum e în Israel, cum e în alte ţări. Dacă va fi 70 (la sută n.r.), respectăm legea. Vom pune biletele în vânzare probabil, undeva în iulie", a declarat Constantin Chiriac.
Constantin Chiriac a mai precizat că 80 % din angajaţii teatrului sunt vaccinaţi, inclusiv el personal. De asemenea, cei care vor sosi la Sibiu, la festival, vor trebui să fie vaccinaţi sau să dovedească printr-un test că nu au COVID-19.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu va pune în vânzare bilete pentru spectacolul din perioada 20-29 august
București
11°C
Articole Similare

22
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
22

31
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
31

2.700
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
2.700

5.240
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
5.240

1.825
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
1.825

54
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
54

4.618
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.618

4.696
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.696

7.150
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.150

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

7.269
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
7.269

2.636
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.636

27
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
27















Comentează