Cea de-a 45-a ediţie a Festivalul Internaţional de Circ de la Monte Carlo, care a fost anulată în acest an din cauza crizei sanitare şi urma să se desfăşoare în perioada 22-30 ianuarie 2022, a fost amânată din nou, pentru 2023, au anunţat organizatorii, informează AFP, citat de agerpres.
"Comitetul de organizare al Festivalului Internaţional de Circ de la Monte-Carlo (...) anunţă cu regret că, având în vedere situaţia sanitară din lume, a 45-a ediţie a Festivalului de Circ, precum şi cea de-a 10-a competiţie dedicată tinerilor artişti de circ New Generation vor fi amânate pentru ianuarie 2023", au precizat organizatorii într-un comunicat emis vineri.
"Am evaluat situaţia în această dimineaţă (vineri, n.a.) în cadrul unei întâlniri cu guvernul principatului şi am ajuns la concluzia că riscul era prea mare", a declarat pentru AFP Urs Pilz, vicepreşedinte al festivalului, indicând o "incertitudine" cu privire la sosirea artiştilor, în special "din Ucraina şi Rusia şi din alte ţări aflate în zona roşie".
Este pentru a patra oară de la înfiinţarea sa, în 1974, când acest festival, care s-a impus ca cea mai important scenă mondială a circului tradiţional, este anulat, aşa cum a mai fost cazul după decesul accidental al prinţesei Grace de Monaco în 1982, în perioada Războiului din Golf, în 1991 şi pe fondul crizei sanitare, în 2021.
Principatul a lansat festivalul într-o epocă în care circurile tradiţionale se luptau să supravieţuiască, iar înfiinţarea sa a avut un răsunet mondial, echivalentul Festivalului de la Cannes pentru cinema, cu cel mai aşteptat palmares al acestei profesii - Clovnul de aur, argint şi bronz.
Evenimentul durează zece zile şi se desfăşoară într-o sub un acoperiş ce poate găzdui 3.000 de spectatori. Seara de gală oferă un regal de aproape cinci ore de spectacole de circ non-stop, difuzate de televiziunile de pe întreg globul.
Acest festival este considerat cel mai mare eveniment de circ din lume, cu peste 200 de artişti din 20 de ţări diferite.
Festivalul Internaţional de Circ de la Monte Carlo a fost anulat din nou, pentru 2023, din cauza crizei sanitare
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

61
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
61

47
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
47

55
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
55

4.364
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.364

7.848
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
7.848

2.274
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.274

56
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
56

4.727
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.727

4.879
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.879

7.312
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.312

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

8.202
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
8.202

2.664
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.664















Comentează