Chamber Orchestra of Europe, avându-l la pupitru pe Sir András Schiff (conducere muzicală, pian), va evolua, miercuri, de la ora 17:00, pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internaţional 'George Enescu', informează site-ul evenimentului citat de Agerpres.
Programul va cuprinde Concertul nr. 23 în la major pentru pian şi orchestră K. 488 de Wolfgang Amadeus Mozart, Serenadă în mi major pentru instrumente de coarde op. 22 de Antonín Dvořák, Serenadă în re minor pentru instrumente de suflat, violoncel şi contrabas op. 44 de Antonín Dvořák şi Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră K. 466 de Wolfgang Amadeus Mozart.
Evenimentul va fi precedat, de la ora 16:00, de lansarea volumului "Noi istorii ale muzicilor româneşti", vol. 3, Portrete de compozitori (1), autoare: Olguţa Lupu, Florinela Popa, Antigona Rădulescu, coordonatoare: Valentina Sandu-Dediu, Editura Muzicală, Bucureşti, 2025, unde va susţine o declaraţie Nicolae Gheorghiţă (vicepreşedinte al UCMR).
***
În 1981, un grup de tineri muzicieni, ale căror legături s-au creat în Orchestra de Tineret a Comunităţii Europene (actualmente EUYO), au fondat Chamber Orchestra of Europe (COE), care în prezent numără aproximativ 60 de instrumentişti. Aceştia îşi construiesc cariere paralele ca şefi de partidă sau lideri de secţiune în orchestre naţionale, ca muzicieni de cameră de renume şi ca profesori de muzică.
Orchestra colaborează cu dirijorii şi pianiştii de onoare - Yannick Nezet-Seguin, Sir Simon Rattle, Sir Andras Schiff şi Robin Ticciati (continuând tradiţia regretaţilor Bernard Haitink şi Nikolaus Harnoncourt), precum şi cu Sir Antonio Pappano.
Cu peste 250 de lucrări în discografie, CD-urile orchestrei au obţinut numeroase premii internaţionale, inclusiv două distincţii Grammy şi trei Gramophone Record of the Year Awards.
***
Sir Andras Schiff concertează cu multe dintre cele mai importante orchestre şi dirijori din lume. El se concentrează pe interpretarea concertelor pentru pian de Bach, Mozart şi Beethoven, pe care le dirijează el însuşi. În 1999, a fondat Cappella Andrea Barca, o orchestră de cameră formată din prieteni muzicieni de cameră şi solişti, cu care a lucrat de atunci constant ca dirijor şi solist, precum şi cu Orchestra de Cameră a Europei. Din 1998, festivalul Omaggio a Palladio se desfăşoară la Teatro Olimpico din Vicenza sub conducerea lui Sir Andras Schiff, alături de Cappella Andrea Barca.
Sir András Schiff a primit numeroase premii şi distincţii internaţionale.
* La Sala Palatului, de la ora 20:00, melomanii sunt aşteptaţi la concertul Budapest Festiva Orchestra, dirijată de Iván Fischer, şi la spectacolul Companiei de Dans Eva Duda.
Îşi dau concursul tânăra mezzosoprană Dorottya Lang şi basul Krisztián Cser.
În program figurează Mandarinul miraculos Sz. 73 şi Castelul prinţului Barbă-Albastră Sz. 48 de Béla Bartók.
* Bucharest Percussion Ensemble (Ioana Ailenei, Alina Trifu, Ştefan Ailenei, Vlad Polgar, Mihai Mînzar, Alexandru Stroe) sunt aşteptaţi, de la ora 22:00, la Club Control.
Programul cuprinde lucrări de John Cage - Living Room Music, II. Story, George Enescu - Suita pentru pian nr. 2 în re major op. 10, Steve Reich - Drumming, Owen Clayton Condon - Fractalia, Casey Cangelosi - Theatric nr. 6, Alyssa Weinberg -Table Talk, Gene Koshinski - Song of the metals, Third Coast Percussion - Niagara şi Ivan Trevino - Catching Shadows.
Cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" are loc, în Bucureşti şi în ţară, până pe 21 septembrie. În acest an, manifestarea are ca temă aniversările - "Celebrations" - în contextul în care se împlinesc 70 de ani de la moartea marelui compozitor.


































Comentează