Fermierii din vestul judeţului Arad, unde sunt cele mai fertile terenuri, se plâng că se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 25 de ani şi cea mai prelungită, cerând sprijinul statului pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii vechi, rămase abandonate după 1990.
Preşedintele Asociaţiei "Ţăranul nădlăcan", Gheorghe Porubsky, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că în toată zona de vest a judeţului pământul este foarte uscat, iar însămânţările care se fac în această perioadă la floarea-soarelui şi porumb ar putea să fie compromise.
"În ultimele trei luni a plouat foarte puţin şi s-au acumulat 30 de litri de precipitaţii pe metru pătrat, când trebuia să avem cel puţin dublu într-o singură lună, nu în trei luni. Situaţia este foarte gravă, este cea mai pronunţată secetă din ultimii 25 de ani şi cea mai prelungită, pentru că de anul trecut ne confruntăm cu ea. Vă amintesc că în toamnă am avut cea mai slabă producţie de porumb, în jur de 3 - 4 tone la hectar, în medie, faţă de 10 - 12 tone, cât este normal pentru această zonă a ţării. Acum avem lucrările se semănare, dar există risc major să nu mai iasă plantele, dacă nu vor veni ploile", a spus Gheorghe Porubsky.
Asociaţia gestionează peste 2.000 de hectare de teren agricol, iar fermierii cer sprijin de la stat pentru reabilitarea fostelor sisteme de irigaţii, care au fost distruse după 1990.
"Din cele 2.000 de hectare pe care le gestionează asociaţia noastră, jumătate ar putea beneficia de irigaţii prin sistemele vechi, care sunt distruse. Nimeni nu are bani să reabiliteze aceste sisteme şi este nevoie de proiecte naţionale în acest sens. Majoritatea sistemelor de irigaţii din zona noastră sunt cu aducţiune la canale de apă deschise, dar care sunt secate de mulţi ani, sunt colmatate, pline de vegetaţie sau chiar gunoaie. În judeţul Arad sunt câteva mii de hectare care mai au sistemele vechi de irigaţii, dar tot nefuncţionale", a spus reprezentantul fermierilor din vestul judeţului.
El a adăugat că zilele trecute au avut loc discuţii între fermieri şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare cu privire la reabilitarea sistemelor de irigaţii iar problemele agricultorilor au fost transmise şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Din păcate, proiectele sunt de durată lungă, vor trece ani de zile până când ne vom putea iriga terenurile, iar până atunci suntem la mila naturii", a spus Porubsky.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Arad, Ioan Martin, a declarat, pentru AGERPRES, că "seceta este suficient de pronunţată cât să pună în pericol viitoarele culturi, dacă în intervalul următor nu vor cădea suficiente precipitaţii".
"Ultima ploaie în zona de vest a judeţului a fost la jumătate a lunii martie şi a fost singura din această lună. A adus doar 2,5 litri de apă pe metru pătrat, ceea ce este foarte puţin", a spus Ioan Martin.
Judeţul Arad are o suprafaţă arabilă de 350.000 de hectare, din care doar 8.000 de hectare pot fi irigate, cu ajutorul celor două staţii de pompare situaţie la Semlac şi Păuliş.
Fermierii se plâng de cea mai gravă secetă din ultimii 25 de ani şi cer sisteme de irigaţii
București
2°C
Articole Similare

379
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
379

815
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
815

3.156
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
3.156

682
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
682

1.590
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.590

64
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
64

1.204
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.204

4.409
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.409

5.730
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.730

1.938
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.938

3.813
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.813

2.476
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.476

2.569
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.569
















Comentează