Felix Crudu Teşloveanu a fost numit director general al Rompetrol Rafinare SA, funcţie pe care o va prelua, începând cu 1 ianuarie 2020, de la Yedil Utekov, care va rămâne membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii şi va prelua funcţia de director Producţie şi Servicii Industriale, conform unui comunicat remis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti potrivit agerpres
Felix Crudu-Tesloveanu este absolvent al Facultăţii de Management Comercial din cadrul Universităţii "Dimitrie Cantemir" din Constanţa. El a fost directorul Cabinetului Operaţional şi principalele sale atribuţii au fost coordonarea şi monitorizarea implementării proiectelor din cadrul business unit-ului operaţional în conformitate cu strategia Grupului KMG International.
Acesta lucrează în Grupul KMG International din anul 1988, îndeplinind diferite atribuţiile - iniţial la nivel operaţional, deţinând poziţiile de manager de Staţie, coordonator zonal, coordonator regional de Vânzări şi până la nivel de management, parcurgând succesiv treptele de manager regional de Vânzări, director de vânzări, director de operaţiuni şi director general al Rompetrol Downstream SRL. De asemenea a deţinut şi poziţia de manager general al Rompetrol Moldova şi Rominserv Valves IAIFO.
Începând cu 12 iunie 2014, Utekov Yedil a fost numit director general al Rompetrol Rafinare S.A. În perioada decembrie 2012 - iunie 2014, Yedil Utekov a deţinut simultan funcţia de director general adjunct al societăţii şi pe cea de director general al Rompetrol Petrochemicals S.R.L. - societate deţinută integral de Rompetrol Rafinare SA (din 13 noiembrie 2013).
Înainte de a se alătura Grupului KMG International, Yedil Utekov a acumulat o experienţă de peste 10 ani în industria de petrol şi gaze, lucrând pentru companii importante din Kazakhstan, precum Agip KCO şi rafinăria din Atyrau, parte a KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan.
Felix Crudu Teşloveanu a fost numit director general al Rompetrol Rafinare SA
Explorează subiectul
Articole Similare

51
Sfârșitul unei ere: Porturile Canalului Panama, preluate de stat după 29 de ani sub gigantul chinez CK Hutchison
51

6.630
DOCUMENT | Statul își extinde 'radarul fiscal': ANAF a pus ochii pe banii românilor și vrea încă 10 la sută
6.630

73
Un grup românesc marchează o premieră regională în construcții, printr-o recunoaștere internațională la cel mai înalt nivel
73

40
Volvo Cars recheamă peste 40.000 de SUV-uri electrice EX30 din cauza riscului de supraîncălzire a bateriei
40

42
Analiză: Dolarul îşi pierde parţial statutul de refugiu sigur
42

59
Războiul medicamentelor pentru slăbit: Scădere abruptă pe bursă pentru Novo Nordisk, după ce tratamentul său experimental nu a reușit să egaleze rivalii de la Eli Lilly
59

28
Tranzacție de miliarde în sectorul farmaceutic: Gilead Sciences își extinde portofoliul oncologic prin achiziția Arcellx
28

5.731
Lovitură grea pentru România: Pierde procesul cu investitorii în energie regenerabilă și statul are de plătit o sumă uriașă
5.731

6.415
O nouă furtună în energie? Șeful Hidroelectrica vorbește despre 'cutremure' în piață: 'Am avut trei sau patru perioade cu preţ reglementat în ultimii 10 ani / Sperăm să fie şi ultima'
6.415

4.562
„ChatGPT ne cunoaște deja toate secretele": o fostă angajată OpenAI prezintă adevăratul pericol cu privire la Inteligența Artificială
4.562

1.284
UE ar putea suspenda Acordul comercial cu SUA după ce Curtea Supremă a invalidat tarifele lui Trump
1.284

2.575
Incompatibilitate cât casa pentru președinta Băncii Centrale Europene: ia „morman” de 140.000 euro pe an, în pofida interdicţiei BCE (FT)
2.575

1.284
Avertismentul BNR, despre o eventuală înlăturare a Guvernului Bolojan: “O criză politică ar arunca România în aer”
1.284

















Comentează