Federaţia belgiană de fotbal este "aproape sigură" că Roberto Martinez va rămâne selecţioner după EURO 2020, a declarat pentru radioteleviziunea RTBF unul dintre conducătorii acestui for, la puţin timp după "calificarea "diavolilor roşii" în sferturile de finală ale turneului final în urma victoriei cu Portugalia (1-0).
De câteva luni, circulă zvonuri despre despărţirea lui Roberto Martinez de echipa Belgiei după EURO 2020, indiferent de rezultatele de la această competiţie. Presa a scris că tehnicianul este în vizorul unor grupări de top din Europa, că şi-ar dori să antreneze o echipă de club sau că anticipează declinul aşa-zisei "generaţii de aur" a fotbalului belgian, conform agerpres.
"Vă asigur că nu este vorba de aşa ceva, în niciun caz", a afirmat un oficial al Federaţiei belgiene, aş cărui nume nu este dezvăluit de RTBF.
"Roberto are un contract până în 2022, incluzând Cupa Mondial din Qatar, şi sunt aproape sigur că îl va duce la capăt. Dovadă, a început deja să pregătească meciurile din septembrie (din preliminariile CM 202 - n. r.), de gândeşte deja la Final 4 al Ligii Naţiunilor, dar mai ales este profund ataşat de grupul său, cu care are legături excepţionale. Îţi închipui ce înseamnă pentru el să lege o medalie aici, o victorie în Liga Naţiunilor şi o medalie la Cupa Mondială peste un an şi jumătaete... ?!", a adăugat oficialul.
Dincolo de rezultatele excelente obţinute de tehnicianul catalan, acesta întruneşte unanimitatea la toate nivelurile Federaţiei şi mai ales în rândul jucătorilor săi, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu niciun selecţioner al Belgiei de la legendarul Guy Thys. Martinez este foarte apreciat şi de presă, lucru care are importanţa lui.
Se pune întrebarea dacă o victorie în finala EURO 2020 ar schimba datele problemei.
"Atunci, este sigur că marile cluburi vor bate la uşa lui cu insistenţă şi cu argumente solide. Chiar şi în această ipoteză, pe care ne-o dorim cu toţii, cred că va rămâne ca să termine munca şi să culeagă roadele ei", a afirmat oficialul federaţiei.
Federaţia belgiană de fotbal speră ca Roberto Martinez să continue la cârma naționalei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

16
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
16

16
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
16

16
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
16

3.454
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.454

6
Atletico Madrid – Getafe 1-0
6

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

12
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
12

56
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
56

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

22
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
22

14
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
14

110
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
110
















Comentează