FC Barcelona, deţinătoarea titlului, şi THW Kiel s-au calificat, joi, la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal masculin, după victoriile obţinute în sferturi contra echipelor SG Flensburg-Handewitt, respectiv Paris Saint-Germain Handball, potrivit Agerpres.
Barca, care câştigase în tur cu 33-29 în deplasare, a învins-o pe Flensburg şi în Palau Blaugrana, cu 27-24, fiind favorită la un nou trofeu.
Duelul dintre TWH Kiel şi PSG a fost mult mai echilibrat. Meciul de la Paris s-a încheiat cu un egal, 30-30, iar Kiel s-a impus pe teren propriu la diferenţă de un gol, 33-32. PSG a avut 19-17 la pauză, însă germanii au preluat controlul în repriza secundă şi au avut de mai multe ori avantaj de trei goluri. PSG a egalat la 31-31, dar gazdele au înscris două goluri consecutive şi au tranşat soarta calificării.
Miercuri obţinuseră biletele pentru turneul Final4 de la Koln (18-19 iunie) maghiarii de la Telekom Veszprem şi polonezii de la Lomza Vive Kielce. Astfel, pentru trofeu se vor bate aceleaşi patru echipe ca în 2015, când a câştigat Barca. Tragerea la sorţi a semifinalelor va avea loc marţi.
De remarcat faptul că trei dintre finaliste, Barca, Veszprem şi Kielce, au făcut parte din grupa cu CS Dinamo Bucureşti.
Rezultatele din sferturi
Joi
(+) FC Barcelona (Spania) - Flensburg (Germania) 27-24 (tur: 33-29)
(+) Kiel (Germania) - Paris SG (Franţa) 33-32 (tur: 30-30)
Miercuri
Aalborg (Danemarca) - (+) Veszprem (Ungaria) 37-35 (tur: 29-36)
(+) Kielce (Polonia) - Montpellier (Franţa) 30-22 (tur: 31-28)
FC Barcelona şi THW Kiel s-au calificat la turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal masculin
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

15
CS Dinamo, la a opta victorie consecutivă în campionat
15

37
Superliga - play-off/play-out - etapa 1 - rezultatele şi clasamentul
37

7
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
7

52
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
52

28
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
28

31
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
31

13
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
13

16
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
16

17
Manchester United – Aston Villa 3-1
17

35
Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti 2-0, în play-out-ul Superligii
35

24
U-BT caută calificarea în semifinalele Eurocup. Silvășan: Avem șansa noastră
24

75
Vertappen consideră o 'glumă' noul format competiţional după ce s-a retras la Shanghai
75

30
„Finalissima” riscă să nu mai aibă loc: Condiţia pusă de federaţia argentiniană
30
















Comentează