Echipele de fotbal FC Barcelona şi Juventus Torino au a terminat la egalitate, 2-2, meciul amical pe care l-au disputat marţi seară la Dallas (Texas), informează AFP, potrivit Agerpres.
Golurile au fost marcate de Ousmane Dembele (34, 40) pentru Barca şi de Moise Kean (39, 51) pentru Juve.
FC Barcelona a mai avut două ocazii importante de a marca, în repriza secundă, prin Raphinha, care a lovit transversala din lovitură liberă, şi Ansu Fati, care a expediat la rândul său balonul în bară.
Atacantul polonez Robert Lewandowski, transferat recent de FC Barcelona de la formaţia germană Bayern Munchen, a fost titular în această partidă, dar nu a reuşit să impresioneze, fiind înlocuit la jumătatea reprizei secunde (62).
Tot în cadrul turneelor pe care le efectuează în America de Nord, FC Barcelona va înfrunta formaţia New York Red Bulls, în timp ce Juventus va juca împotriva echipei Real Madrid, ambele meciuri fiind programate sâmbătă.
FC Barcelona şi Juventus Torino au remizat (2-2), într-un amical disputat în SUA
București
16°C
Articole Similare

6
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
6

14
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
14

18
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
18

42
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
42

15
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
15

98
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
98

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

133
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
133

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

98
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
98

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

















Comentează