Fată de 16 ani, dispărută în aprilie dintr-un centru de plasament din Covasna, găsită în Ungaria

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 16-09-2025 15:30

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O fată în vârstă de 16, dispărută în luna aprilie dintr-un centru de plasament din Covasna, a fost găsită după cinci luni în Ungaria, scrie Mediafax.

Poliția Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost sesizată în 11 aprilie 2025, în jurul orei 14:30, cu privire la faptul ca o fată în vârstă de 16 ani a plecat în cursul dimineții de la un centru de plasament unde aceasta era instituționalizată, fără a se mai întoarce.

Ca urmare a activităților investigative desfășurate în cauză, precum și a cooperării polițienești internaționale prin intermediul CCPI - Biroul Național SIRENE, marți, minora a fost localizată și identificată pe teritoriul Ungariei.

Aceasta este în afara oricărui pericol și a fost plasată într-un centru de protecție din statul vecin, urmând ca în cel mai scurt timp să fie efectuate formalitățile legale în vederea repatrierii acesteia.

Polițiștii vor continua să desfășoare activități de cercetare pentru a stabili cu exactitate împrejurările plecării acesteia și pentru a stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracțiuni pe perioada dispariției.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri