Fanii echipei Bayern Munchen care vor călători la Budapesta pentru meciul cu FC Sevilla, din Supercupa Europei, vor trebui să intre în carantină la întoarcerea în Germania sau să efectueze un test coronavirus, scrie dpa potrivit Agerpres.
Guvernul landului Bavaria a înăsprit reglementările privind carantinarea şi a anulat o excepţie prevăzută anterior în care fanii nu erau obligaţi să rămână în carantină dacă stăteau mai puţin de 48 ore în zonele de risc.
"Consiliul de miniştri consideră necesară înăsprirea măsurilor de combatere a coronavirusului. Chiar şi o scurtă şedere în zonele de risc reprezintă o problemă, o ameninţare de răspândire a infecţiei Acest lucru va afecta în special Supercupa Europei", a spus premierul bavarez Markus Soeder.
El a făcut încă odată un apel la suporterii lui Bayern să se gândească de două ori înainte de a decide să se deplaseze la Budapesta.
''Fanii care vor merge acolo vor trebui să intre în carantină la întoarcere sau să facă imediat testul de depistare a coronavirusului'', a spus Soeder.
Suporterii echipei bavareze au returnat 800 de bilete forului european, care a permis anularea gratuită a tichetelor ce nu vor fi redistribuite.
Autorităţile sanitare germane au declarat săptămâna trecută Budapesta drept zonă cu risc ridicat de infectare cu coronavirus, numărul infecţiilor înregistrate pe o perioada de şapte zile fiind în medie de circa 100.
Atât Bayern, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, cât şi Sevilla, câştigătoarea Europa League, au primit voie să vândă câte 3.000 de bilete, reprezentând cumulat 30 la sută din capacitatea de 67.000 de locuri a stadionului care va găzdui meciul de joi, Puskas Arena.
Fanii echipei Bayern Munchen care vor călători la Budapesta vor fi plasați în carantină
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1
Omagiu pentru Messi. O tribună în noul stadion al echipei Inter Miami primeşte numele argentinianului
1

14
VIDEO Gest emoționant. Fotbaliştii iranieni, cu ghiozdane pe teren la un meci amical, în semn de solidaritate cu fetele ucise în Iran
14

1.689
Victor Ponta, mesaj tranșant după ce a devenit ținta suporterilor pentru imaginile postate înainte de Turcia-România: 'De proști, de hiene și de 'heringi', sincer, nu îmi pasă deloc'
1.689

18
Novak Djokovic s-a retras de la turneul de la Monte-Carlo
18

1.464
Gică Hagi, primul mesaj după meciul naționalei de la Istanbul. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă va prelua funcția de selecționer
1.464

3.150
'Așa violent ești?'. Florin Tănase reacționează după ce s-a spus ca a sărit la bătaie în vestiar. A transmis doar patru cuvinte
3.150

32
Mesajul tricolorilor pentru români: Avem o datorie morală uriaşă faţă de voi toţi
32

69
FRF: Biletele pentru partida Slovacia – România, disponibile online începând de sâmbătă - Preţul unui tichet, 19 euro
69

34
FRF: Nu au existat reproşuri individuale sau altercaţii între jucătorii noştri după meciul Turcia – România - Reacţia vine după ce presa turcă a scris că Florin Tănase a avut o ieşire nervoasă
34

32
Fostul selecţioner al Angliei, Roy Hodgson, a devenit antrenor interimar al echipei Bristol City. Hodgson are 78 de ani
32

3.280
Reacția oficială a FRF la zvonurile apărute după meciul Turcia - România privind o altercație între tricolori în vestiar
3.280

60
Legenda echipei naţionale a Ţării Galilor şi a clubului Liverpool, John Toshack, a negat afirmaţiile făcute de fiul său, potrivit căruia ar suferi de demenţă, se arată într-un articol publicat vineri de El Mundo.
60

16
U-BT Cluj-Napoca începe cu o deplasare la Ljubljana returul fazei Top 8 din Liga Adriatică
16
















Comentează