Facebook nu va mai interzice publicarea teoriilor care afirmă că virusul SARS-CoV-2 a fost creat de om, într-un moment în care ipoteza unui accident de laborator în China revine în dezbaterea americană, potrivit France Presse.
"În lumina investigaţiilor actuale asupra originilor COVID-19 şi a consultărilor cu experţi din domeniul sănătăţii nu vom mai retrage de acum încolo de pe platformele noastre alegaţiile asupra faptului că virusul SARS-CoV-2 a fost creat de om sau că a fost fabricat", a indicat grupul - care este şi proprietar al Instagram - miercuri pe site-ul său.
Reţeaua socială, utilizată de circa 3,45 miliarde de persoane pe cel puţin una din cele patru platforme ale sale (Facebook, Instagram, Messenger, WhatsApp) va reveni asupra precedentelor sale reguli cu privire la dezinformarea în perioada pandemiei de COVID-19, pe care le actualizase în februarie.
Acestea prevedeau până acum interzicerea publicării teoriilor care sugerau originea de laborator a virusului, la fel ca şi pretinsa ineficienţă a vaccinurilor sau faptul că aceste seruri anti-COVID-19 ar putea fi toxice sau periculoase.
"Continuăm să lucrăm cu experţi pentru a urmări evoluţia naturii pandemiei şi ne actualizăm politicile în funcţie de apariţia noilor fapte şi tendinţe", a explicat Facebook.
Căci în acelaşi timp, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterea americană, după ce a fost mult timp respinsă de cea mai mare parte a experţilor.
Apelurile în favoarea investigaţiilor mai aprofundate se înmulţesc în cadrul comunităţii ştiinţifice.
Preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri serviciilor sale de informaţii să-şi "sporească eforturile" pentru a explica originea COVID-19 şi a cerut un raport în termen de 90 de zile.
Biden a amintit că datele obţinute de serviciile de informaţii americane, care se concentrează asupra a două ipoteze - origine animală sau scurgere dintr-un laborator - nu au permis până în prezent să se ajungă la o "concluzie definitivă".
După o misiune de patru săptămâni la Wuhan la începutul anului desfăşurată de experţi ai OMS, un studiu comun al acestora şi specialiştilor chinezi considerase în martie că un accident de laborator este "extrem de improbabil".
SUA şi 13 ţări aliate şi-au exprimat drept urmare "preocupările" într-o declaraţie comună cu privire la acest raport, cerând Chinei să permită "acces deplin" la datele sale.
Primele cazuri de COVID-19 au fost identificate la sfârşitul anului 2019 la Wuhan, ulterior virusul răspândindu-se în toată lumea şi ucigând până în prezent peste 3,5 milioane de persoane.
Facebook nu va mai interzice postările cu teorii potrivit cărora COVID-19 ar proveni dintr-un laborator
Articole Similare

1.102
Nou scandal la Survivor România! Larisa Uță, atac dur la adresa lui Călin Donca: "Are impresia că e un șef de trib. A venit guru și și-a luat secta!"
1.102

19
DJ Snake, un superstar al muzicii electro, îşi anulează următoarele concerte din cauza unei probleme de sănătate
19

28
"Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei", de Anne Applebaum, "Ambiţia morală", de Rutger Bregman, şi "Poveşti din Bucureşti" de Damian Anfile, în portofoliul Litera din 2026
28

28
Donald Trump critică prezenţa lui Bad Bunny şi Green Day la Super Bowl şi spune că nu va participa la eveniment: "Este o alegere deplorabilă"
28

10
După "Les Yeux de Mona", romancierul Thomas Schlesser revine cu un roman care glorifică poezia
10

18
VIDEO România intră pe harta marilor festivaluri internaționale: Beach, Please! 2026 confirmă venirea lui Playboi Carti
18

17
O unealtă din os de elefant, veche de 480.000 de ani, descoperită în Europa
17

11
Luna oferă o perspectivă unică asupra radiaţiei Pământului (studiu)
11

21
Omenirea nu este pregătită pentru a face faţă creşterii temperaturilor extreme (studiu)
21

32
Trump scrie pe reţeaua sa că e ”prea târziu” să se oprească construirea sălii sale de bal, în timp ce se judecă cu National Trust for Historic Preservation
32

8
"Marshals: A Yellowstone Story" are premiera în 2 martie pe SkyShowtime
8

12
Cursuri gratuite organizate de biblioteca judeţeană din Hunedoara
12

8
Prim-balerinii ONB şi stele ale baletului mondial - gală la Bucureşti dedicată creaţiei lui Brâncuşi
8

















Comentează