Franţa a fost influenţată de SUA în problema sancţiunilor împotriva Rusiei, a declarat marţi lidera Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, după întrevederea avută la Moscova cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin, informează agenţia de presă TASS.
'Guvernul francez - atât cel trecut, cât şi cel actual - este extrem de supus influenţei americanilor. Trebuie spus că SUA au jucat un mare rol în adoptarea sancţiunilor împotriva Rusiei', a spus Marine Le Pen.
Întrebată de TASS dacă există posibilitatea unor schimbări în politica oficială a Parisului faţă de Rusia, politicianul francez a zâmbit şi a răspuns: 'Mijlocul lui 2017, alegerea Marinei Le Pen preşedinte al republicii'.
Lidera Frontului Naţional francez şi-a exprimat mulţumirea în legătură cu faptul că 'are posibilitatea să facă în mod regulat schimb de opinii cu Serghei Narâşkin pe marginea unor probleme importante'. 'Probleme asupra cărora, trebuie spus, avem puncte de vedere comune', a adăugat Le Pen.
'Cred că evoluţia situaţiei în lume necesită ca noi să putem face schimb de opinii pe marginea unor probleme atât de importante precum criza din Ucraina, deteriorarea situaţiei legată de (gruparea jihadistă) Statul Islamic, pericolul atacurilor teroriste, situaţia financiară din lume - pentru că nu suntem asiguraţi în faţa unei noi crize economice, în special ca urmare a problemelor Greciei, Italiei', a conchis Marine Le Pen.
Preşedinta Frontului Naţional s-a mai deplasat la Moscova în aprilie 2014, la câteva săptămâni după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. Ea a fost primită şi cu acel prilej de Serghei Narâşkin şi a susţinut propunerea rusă de federalizare a Ucrainei, denunţând sancţiunile europene.
Potrivit AFP, în contextul în care tensiunile persistă în dosarul ucrainean între Rusia şi occidentali, Moscova încearcă să strângă legăturile cu partidele de extremă dreaptă din Europa.AGERPRES
Extremiștii francezi caută sprijin la Moscova
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

14
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
14

340
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
340

986
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
986

1.451
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.451

669
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
669

961
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
961

1.220
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.220

106
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
106

1.681
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.681

1.013
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.013

3.090
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.090

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

91
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
91














Comentează