Statele Unite nu ar fi îngrijorate de faptul că o extindere a NATO ar face altceva decât să promoveze stabilitatea în Europa, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
''Fără a ne referi la anumite ţări în special, nu am avea temeri că o extindere a alianţei defensive ar face altceva decât să promoveze stabilitatea pe continentul european'', a declarat Ned Price într-o conferinţă de presă.
Reprezentantul diplomaţiei SUA a răspuns astfel unei întrebări legate de posibilitatea ca Rusia să escaladeze confruntarea din Ucraina în cazul în care Suedia şi Finlanda ar adera la Alianţa Nord-Atlantică.
Şefa guvernului finlandez Sanna Marin a anunţat miercuri că ţara sa va lua ''peste câteva săptămâni'' decizia dacă va cere aderarea la NATO.
''Există diferite perspective de a cere aderarea la NATO sau nu, şi trebuie să le analizăm foarte atent'', a spus Sanna Marin, într-o conferinţă de presă la Stockholm alături de omoloaga sa suedeză Magdalena Andersson.
Aceasta din urmă a declarat că este importantă o analiză detaliată cu privire la o eventuală candidatură la NATO. Executivul suedez va prezenta spre finalul lunii mai o analiză a politicii de securitate.
Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar recenta invazie militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în această ţară, care are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia.
Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere masivă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă, iar unele voci de la Helsinki susţinând chiar că ţara ar putea depune în mai sau iunie cererea de aderare la Alianţă. Un summit al NATO va avea loc în iunie la Madrid.
NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.
Extinderea NATO ar contribui la promovarea stabilităţii în Europa, afirmă Departamentul de Stat american
Articole Similare

243
Ședință de urgență la Palatul Victoria: Guvernul declanșează operațiunea de aducere acasă a românilor din zona de război
243

1.724
Efect de domino în tot Orientul Mijlociu: explicația pentru atacurile Iranului la țările din regiune
1.724

1.081
Compania saudită Aramco închide temporar rafinăria Ras Tanura, în urma unui atac iranian cu dronă
1.081

6.875
UPDATE/ VIDEO Conflictul din Orientul Mijlociu se extinde? - Iranul ar fi lovit pe teritoriul Turciei/ Ankara dezminte informațiile
6.875

2.219
Românii blocați în Orientul Mijlociu. Detalii de ultimă oră de la autoritățile române, C.N. Aeroporturi București și MAE vin cu informații
2.219

83
Semiluna Roşie iraniană anunţă 555 de morţi de la începutul războiului
83

2.077
Prețurile la gaze naturale au explodat cu 25% în Europa, după criza din Iran: Va fi cel mai grav șoc, spun specialiștii
2.077

1.871
Carburanții ar putea trece de 10 lei / litru în România: posibil efect direct în țară, după războiul SUA-Israel-Iran
1.871

8.015
Iranul anunță că nu va capitula: Ei au început războiul și acum se sperie de consecințe
8.015

234
Narendra Modi îi transmite lui Netanyahu îngrijorarea sa faţă de escaladarea din Orientul Mijlociu
234

5.729
Detalii de culise: Cum au lucrat serviciile secrete pentru a-l localiza și elimina pe Ali Khamenei
5.729

151
Turcia suspendă trecerile de frontieră cu Iranul pe timp de zi
151

9.857
Planurile americanilor de a-l înlocui pe Khamenei, distruse: "Atacul a fost atât de reuşit încât am eliminat majoritatea candidaţilor"
9.857

















Comentează