Ducesa de Cambridge participă cu portretele a doi supravieţuitori ai Holocaustului ca parte a unei expoziţii pentru a comemora 75 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz-Birkenau, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Fotografiile realizate de soţia prinţului William şi care vor fi incluse în cele 75 de imagini ce vor fi prezentate în următoarele luni în Marea Britanie au fost expuse luni, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care se marchează în fiecare an pe 27 ianuarie.
Într-una dintre poze apare Steven Frank, 84 de ani şi originar din Amsterdam, alături de nepoatele sale Maggie şi Trixie Fleet, de 15 şi 13 ani, în timp ce altă poză o arată pe Yvonne Bernstein, 82 de ani şi născută în Germania, împreună cu nepoata sa Chloe Wright, în vârstă de 11 ani.
Kate Middleton mare amatoare de fotografie şi patroana Royal Photographic Society a făcut pozele la începutul acestei luni la reşedinţa sa, Palatul Kensington, inspirată de interioarele pictorului olandez Johannes Vermeer.
Veteranii supravieţuitori ai Holocaustului au participat la şedinţa foto însoţiţi de obiecte personale relevante pentru ei, în timp ce descendenţii lor sunt scăldaţi de lumina caldă care intră pe fereastră dinspre est, din direcţia Ierusalimului.
Proiectul, la care participă mai mulţi fotografi, este o iniţiativă a Fundaţiei Zilei de Comemorare a Holocaustului, alături de Jewish News şi de Royal Photographic Society pentru a conştientiza populaţia despre genocidul evreilor şi a menţine vii povestirile acestor supravieţuitori.
Expoziție de comemorare a Holocaustului - Ducesa de Cambridge participă cu portretele a doi supravieţuitori
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

15
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
15

2.407
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.407

11
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
11

1.093
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
1.093

1.835
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.835

4.928
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
4.928

129
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
129

2.836
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.836

5.592
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.592

3.633
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.633

4.030
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
4.030

5.457
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.457

4.539
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.539

















Comentează