Executări pe bandă rulantă: ANAF recuperează miliarde din datorii - cine datorează cei mai mulți bani

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-04-2026 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat anul trecut obligaţii fiscale în valoare de 27,26 miliarde de lei, prin executare silită, în creştere faţă de cele 21,53 miliarde de lei consemnate în anul precedent, arată datele ANAF transmise la solicitarea AGERPRES.

Fiscul a comunicat 3,2 milioane de somaţii în anul 2025, în creştere faţă de cele aproape 3 milioane emise în 2024, în cadrul măsurilor de recuperare a creanţelor fiscale de la debitori persoane fizice şi juridice.

Printre modalităţile de executare silită utilizate se numără emiterea somaţiilor la plată, înfiinţarea popririlor asupra disponibilităţilor băneşti sau a veniturilor debitorilor, precum şi instituirea sechestrelor asupra bunurilor mobile şi imobile.

Cine datorează cei mai mulți bani

Conform datelor ANAF, structura arieratelor recuperabile s-a modificat semnificativ între sfârşitul anului 2024 şi sfârşitul anului 2025. La 31 decembrie 2025, contribuabilii mici deţineau cea mai mare pondere, de 51,9%, în creştere faţă de 44% cât reprezentau la finele lui 2024.

Totodată, contribuabilii mijlocii reprezentau 19,3% din arierate (faţă de 24,9% în 2024), cei mari - 15,8% (faţă de 20,1%), iar persoanele fizice - 13% (faţă de 11%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri