A luat la rând Codul Penal! Un tânăr a fost arestat preventiv la Cluj după ce a dat "nas în nas", în trafic, cu polițiștii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 05-04-2026 17:40

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un bărbat din judeţul Cluj a fost arestat preventiv după ce a condus un ATV fără a avea permis, nu a oprit la semnalul Poliţiei, iar după ce a fugit a promis unui bărbat bani, pentru ca acesta să îşi asume că el s-a aflat la volan. În urma anchetei, poliţiştii au aflat adevărul, iar cel care a pretins că a condus vehiculul a recunoscut că a minţit.

Incidentele în urma cărora bărbatul a ajuns în atenţia poliţiştilor au avut loc în ziua de 1 aprilie

Incidentele în urma cărora bărbatul a ajuns în atenţia poliţiştilor au avut loc în ziua de 1 aprilie, pe strada Platanilor din municipiul Cluj Napoca. Poliţiştii au făcut semnal de oprire unui ATV pe care se aflau două persoane.

„Conducătorul vehiculului nu s-a conformat semnalului, părăsind partea carosabilă, deplasându-se pe un teren viran, unde a abandonat vehiculul. Cea de-a doua persoană rămasă la faţa locului ar fi declarat că nu cunoaşte identitatea celui care a condus.

La scurt timp, la faţa locului s-a prezentat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care ar fi susţinut că el ar fi condus ATV-ul, purtând articole vestimentare similare cu cele ale persoanei în cauză”, informează oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Poliţiştii au extins ancheta şi au aflat că bărbatul care a pretins că a condus ATV-ul a minţit

Poliţiştii au extins ancheta şi au aflat că bărbatul care a pretins că a condus ATV-ul a minţit, după ce adevăratul conductăor al vehiculului i-a primis bani pentru a-şi asuma faptele. Bărbatul care a condus ATV-ul a fost identificat în persoana unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca

. „Ulterior, persoana care s-a prezentat iniţial, ar fi recunoscut că a fost determinată să declare în mod necorespunzător realitatea, primind articolele vestimentare purtate de conducător, precum şi promisiunea unei sume de bani”, precizează sursa citată.

Bărbatul suspectat de comiterea faptelor a fost, n primă fază, reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii faptelor şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri