Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a declarat, joi, că decizia Curţii Constituţionale de a elimina caracterul public al declaraţiilor de avere şi de interese este "un regres grav şi periculos", menţionând că Ministerul Justiţiei are obligaţia să vină de urgenţă cu o propunere legislativă care să corecteze această situaţie printr-o reglementare clară, un cod al transparenţei.
"Românii cinstiţi sunt din nou umiliţi. Aşa se ascunde hoţia. Aşa se spală averile. ANI rămâne fără dinţi. Transparenţa dispare. Decizia Curţii Constituţionale de a elimina caracterul public al declaraţiilor de avere şi de interese este un regres grav şi periculos. Această hotărâre loveşte direct în transparenţă, în controlul public şi în activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, care rămâne practic fără instrumentele esenţiale pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Mai grav, prin această decizie dispare şi obligaţia de a declara bunurile soţului, soţiei sau copiilor - o breşă evidentă, care permite ascunderea averilor prin interpuşi şi face imposibilă verificarea reală a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Este, practic, o invitaţie deschisă la disimularea averilor, sub protecţia legii", a scris pe Facebook Ana Birchall, care este consilier prezidenţial demisionar, al cărei mandat se va încheia în 30 iunie.
Ea a susţinut că "nu este prima dată când se încearcă subminarea ANI şi eliminarea transparenţei".
"În 2019, ca ministru al Justiţiei, am dus lupte grele cu unii membri ai CSM conduşi de Lia Savonea şi cu toate atacurile, cu toată hărţuirea la adresa mea nu m-am lăsat şi am apărat interesul românilor cinstiţi blocând categoric o iniţiativă legislativă care urmărea acelaşi scop: slăbirea regimului declaraţiilor de avere. Am spus atunci - şi o repet cu fermitate şi astăzi: transparenţa în funcţia publică nu este opţională! Este un pilon esenţial al unui stat de drept real", a adăugat Birchall.
Potrivit acesteia, decizia CCR nu afectează doar lupta anticorupţie din interiorul ţării, ci "compromite grav imaginea şi credibilitatea României în Uniunea Europeană şi internaţional".
"În contextul actual, în care alocarea fondurilor europene este condiţionată de respectarea statului de drept, România riscă sancţiuni, suspendarea finanţărilor şi marginalizarea la nivel european. Mai mult, poate fi grav afectat drumul României spre OECD! Ce încredere pot avea partenerii noştri când, în loc să consolidăm integritatea, legalizăm opacitatea?", a mai transmis fostul ministru.
Ea a arătat că Ministerul Justiţiei are obligaţia să vină de urgenţă cu o propunere legislativă care să corecteze această situaţie printr-o reglementare clară, un cod al transparenţei, care să restabilească caracterul public, complet şi verificabil al declaraţiilor de avere - inclusiv ale membrilor de familie.
"Protejaţi ANI. Protejaţi interesul public. Nu protejaţi corupţia organizată şi hoţia! Pentru că, în cele din urmă, este vorba despre o alegere fundamentală: Ori construim un stat de drept, bazat pe integritate şi responsabilitate, ori acceptăm ca România să fie capturată de o corupţie organizată, protejată instituţional şi alimentată de tăcerea celor care ar trebui să acţioneze. Eu aleg statul de drept. Cine nu are nimic de ascuns n-are de ce să se teamă de transparenţă", a menţionat aceasta.
Birchall a susţinut că "România nu mai are voie să fie lăsată pradă unei corupţii organizate, protejate instituţional, în care hoţia se ascunde sub robe, imunităţi sau funcţii".
"Nu putem construi viitorul pe ruinele încrederii publice. Este timpul ca românii cinstiţi să nu mai stea deoparte. Trebuie să spunem răspicat: Ne-am săturat de privilegii ascunse, de legi făcute pentru a proteja pe cei care fură şi de decizii care servesc clici, nu cetăţeni. România trebuie scoasă din mâinile celor care vor să o ţină în întuneric! Cine nu are nimic de ascuns n-are de ce să se teamă de transparenţă. Dar cine se teme de transparenţă nu are ce căuta în funcţii publice. E timpul să-i deosebim pe cei care slujesc statul de cei care doar îl folosesc. Cine vrea o Românie în care corupţii îşi ascund averile, iar instituţiile devin scut pentru hoţie să tacă în continuare. Cine vrea o ţară dreaptă, liberă şi demnă trebuie să se ridice acum. Nu mâine. Acum", a mai scris Birchall.
Ea a mai susţinut că această decizie nu e doar o greşeală, ci e un test de rezistenţă pentru democraţie.
"Şi dacă nu-l trecem, România riscă să cadă definitiv în mâinile unei oligarhii care a învăţat să fure cu legea în mână. Am blocat acest atac în 2019 şi nu voi tăcea nici acum, cu toate că sunt convinsă că iar voi fi marginalizată şi atacată. Dar mă bazez pe voi! E nevoie de toţi cei care cred în lege, în adevăr şi în România cinstită. A sosit momentul adevărului: România fie se ridică şi rupe lanţul corupţiei instituţionalizate, fie va rămâne îngenuncheată sub cizma intereselor care o sufocă. Nu există cale de mijloc. Ajunge cu minciuna şi protejarea privilegiilor! Cine vrea o ţară corectă trebuie să spună stop, nu mâine. Acum", a mai transmis Birchall.
Curtea Constituţională a decis joi ca declaraţiile de avere şi de interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice, iar aceste declaraţii nu mai trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor.
Potrivit unui comunicat transmis joi, cu majoritate de voturi, CCR a declarat neconstituţional art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, cu următorul cuprins: "Declaraţiile de avere se întocmesc pe propria răspundere şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1".
În urma acestei decizii, care este definitivă, declaraţiile de avere care se depun la Agenţia Naţională de Integritate nu mai trebuie să cuprindă bunurile soţilor şi copiilor.
Ex-ministru al Justiției: Decizia CCR de a elimina caracterul public al declaraţiilor de avere şi interese - un regres grav şi periculos
București
12°C
Articole Similare

132
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
132

1.569
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.569

1.577
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.577

3.246
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.246

1.688
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.688

1.605
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.605

1.570
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.570

1.714
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.714

3.073
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.073

69
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
69

4.192
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
4.192

3.606
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.606

117
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
117

















Comentează