Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,03%, pe fondul temerilor privind creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Japonia, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.487,56 puncte, în scădere cu 9,31 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, conform Agerpres.
Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 1,18%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.954,89 puncte, în creştere cu 34,36 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de joi în scădere, deşi au crescut acţiunile băncilor, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,47%, ajungând la valoarea de 36.236,47 puncte, în scădere cu 170,64 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,10%, ajungând la valoarea de 4.696,05 puncte, în scădere cu 4,53 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,13%, ajungând la valoarea de 15.080,87 puncte, în scădere cu 19,31 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,61 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 79,46 dolari.
Londra - Bursa de la Londra a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,89%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.450,37 puncte, în scădere cu 66,50 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna martie a crescut cu 1,19 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 81,99 dolari.
Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,74%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.271,75 puncte, în scădere cu 119,14 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 16.052,03
-219,72 (1,35
Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de joi în scădere cu 1,72%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.249,66 puncte, în scădere cu 126,71 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 319,41 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 319,90 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 361,12 forinţi, în scădere faţă de un curs de 361,71 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 73,05 forinţi, în scădere faţă de un curs de 73,10 forinţi, joi.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de joi în scădere cu 0,82%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 51.668,96 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 9,7 miliarde de forinţi (26,9 milioane euro).
Evoluțiile financiar bancare și bursiere pe piețele internaționale
București
16°C
Articole Similare

44
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
44

1.433
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
1.433

8
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
8

349
Curs valutar, 13 martie
349

2.522
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
2.522

49
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
49

28
Acţiunile TeraPlast intră în categoria Premium a Pieţei Reglementate a BVB
28

23
Fonduri PNRR pentru turism: Organizațiile de Management al Destinației pot accesa până la 300.000 euro
23

16
Peste 20 de lideri europeni ai economiei circulare participă la Resource Recovery Summit 2026, la București
16

103
”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart
103

30
INS: Spor natural negativ în ianuarie; Decesele, de două ori mai numeroase decât naşterile
30

26
Guvernul sud-coreean ia în calcul sprijin suplimentar pentru consumatori, pe fondul crizei energetice globale
26

2.800
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
2.800
















Comentează