Inovaţiile din domeniul software, cloud, Internet of Things (IoT), Internet 5G, şi modul în care acestea schimbă faţa industriei IT şi economiei româneşti, sunt temele principale ale unui eveniment de specialitate ce debutează, luni, la Bucureşti potrivit Agerpres
În cadrul summit-ului dedicat subiectului "Hi-Tech Innovation", printre cei care şi-au anunţat participarea sunt: Victor Iancu - directorul de Management Consulting al KPMG România, Marius Coman - managerul de ţară pentru vânzări de IoT al Vodafone România, Oana Terteleac - managerul TCM al Microsoft România, respectiv Adrian Voicu - şeful de producţie IT al Raiffeisen Bank.
Dezbaterile si discuţiile în paneluri vor fi concentrate pe teme privind tehnologiile, soluţiile, modalităţile de implementate, diferitele metode de abordare a unor proiecte de transformare digitală, şi vor urmări să răspundă întrebărilor pe care şi le pun companiile interesate de asemenea investiţii, precizează organizatorii.
Evoluţia roboţilor software şi implementarea 5G, temele unui summit IT organizat la Bucureşti
București
6°C
Articole Similare

15
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
15

9
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
9

64
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
64

1.166
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.166

4.607
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
4.607

17
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
17

8
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
8

32
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
32

16
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
16

15
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
15

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

8
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
8

















Comentează