Evenimente sub sloganul ”Vaccinarea, pe înţelesul tuturor, porţi deschise pentru sănătate”, la Timişoara

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 10-03-2026 22:18

Actualizat: 10-03-2026 22:45

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autorităţile de sănătate publică din judeţul Timiş organizează, începând de miercuri, evenimente pentru publicul larg, destinate conştientizării importanţei imunizării prin vaccin. Sub sloganul ”Vaccinarea, pe înţelesul tuturor, porţi deschise pentru sănătate”, medicii epidemiologi din judeţ vor vorbi cu oamenii – de la adolescenţi, până la vârstnici – pentru a le explica despre beneficiile imunizării cu ajutorul vaccinurilor.

”Aceste evenimente care se vor desfăşura în Timişoara, în perioada 11-17 martie anul acesta, sunt adresate diverselor categorii de populaţie care sunt eligibile pentru vaccinare. Pentru că ştim că acum vaccinarea nu mai este numai la copii, ci este pe tot parcursul vieţii. Şi în prima zi vom vorbi despre vaccinurile la adulţi, la vârstnici şi la persoanele cu boli cronice. În a doua zi vom vorbi despre vaccinurile copiilor din Calendarul Naţional de Vaccinare, iar în ultima zi ne vom adresa adolescenţilor. Aceste întâlniri vor fi nu numai sesiuni pur informative, ci vom încerca să fie un dialog cu populaţia, vom încerca să vedem nevoile lor, să ne transmită mesajele lor, să ne pună întrebări. Sper să vină cât mai mult pe lume şi să fie cât mai interactiv posibil”, a declarat, marţi seară, la Medika Tv, Graţiana Chicin, medic primar epidemiolog la Centrul Regional de Sănătate Publică Timişoara, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), potrivit news.ro.

Ea a explicat că demersul medicilor epidemiologi a pornit de la statisticile care indică o scădere continuă a ratei de vaccinare, iar în acest context medicii consideră că trebuie ca oamenilor să li se răspundă la nelămuririle pe care le au cu privire la acest subiect.

”Din experienţa mea proprie cu oamenii, am observat că o mare parte dintre oameni nu sunt împotriva vaccinării. Există o categorie care sunt 100% pro-vaccinare, există o categorie, dar care este mică, anti-vaccinare, iar cea mai mare parte a populaţiei care nu acceptă vaccinarea sunt probabil acei ezitanţi la vaccinare şi marea majoritate, din interacţiunea pe care am făcut-o cu oamenii, au nevoie de informaţii, în special vor să audă de la un specialist dacă într-adevăr sunt reacţii adverse, care sunt beneficiile, ce boli... În momentul în care ajungem şi le explicăm la oameni care sunt complicaţiile bolilor infecţioase, ce reacţii sunt, dacă sunt, sau marea majoritate a vaccinurilor ştim foarte bine că nu dau aproape deloc reacţii. Şi atunci, după ce le explicăm aceste lucruri, să ştiţi că marea majoritate a acestor ezitanţi la vaccinare acceptă vaccinarea, inclusiv pentru copiii lor”, a explicat medicul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură3°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri