Un asteroid de mărimea a două terenuri de fotbal, unul lângă altul, va trece extrem de apoape de Pământul joi, 18 septembrie, anunță oamenii de știință. Imagini vor putea să fie urmărite pe Virtual Telescope Project din Italia, începând de miercuri seara, începând cu ora locală 23.00.
Survolul este unul sigur la 842.000 de kilometri - dublul distanței medii Pământ-Lună. Însă, este rar ca un obiect atât de mare să se apropie atât de mult de Pământ, notează forbes.com.
„Deși aceasta este o abordare absolut sigură, este totuși remarcabilă: o întâlnire la fel de apropiată, care implică un obiect de o asemenea dimensiune apropiindu-se atât de mult, are loc în medie o dată la 10 ani”, a declarat astronomul Gianluca Masi de la The Virtual Telescope Project.
Asteroidul, care are un diametru de 158 de metri, a fost numit 2025 FA22.
Trecut pe lista de risc
Conform Agenției Spațiale Europene, 2025 FA22 a fost descoperit cu ajutorul telescopului Pan-STARRS 2 în luna martie a acestui an. Inițial s-a crezut că asteroidul se afla pe o traiectorie care ar putea lovi Pământul în 2089 și a fost plasat imediat în fruntea Listei de Risc a ESA.
Ulterior a fost eliminat de pe această listă în luna mai. Asta după ce orbita sa a fost recalculată folosind date din mai multe observații ulterioare.
Conform calculatorului Earth Impact Effects Program, dezvoltat de Imperial College din Londra, un asteroid pietros de dimensiunea lui 2025 FA22 ar putea provoca un crater cu lățimea de 4 kilometri.
Între 18 și 22 septembrie 2025, FA22 va atinge magnitudinea de 13,2, suficient de strălucitoare pentru a fi văzută chiar și de telescoape mici, de uz casnic.
Proiectul Telescopului Virtual va găzdui o observație online pe 18 septembrie, începând cu ora 03:00 UTC (17 septembrie, ora 22:00 EST), în timpul căreia va transmite imagini în direct de la telescoapele robotizate din Manciano, Toscana, Italia.


































Comentează