Selecţionerul echipei naţionalei de fotbal a Ucrainei, Andrei Şevcenko, a declarat, joi seara, după victoria cu 2-1 obţinută în faţa Macedoniei de Nord la Bucureşti, în Grupa C a EURO 2020, că a avut ceva emoţii în repriza secundă, însă importante sunt în final cele trei puncte.
"Campionatul European este o competiţie specială, în orice moment al jocului balanţa se poate schimba. În prima repriză am jucat bine, am început la fel şi repriza a doua însă adversarii au primit un penalty, au marcat şi am avut ceva emoţii. Macedonia de Nord este o echipă cu caracter, a revenit în meci şi a profitat de greşelile noastre, chiar a jucat foarte bine azi. Cred că azi noi am jucat bine în atac, important este că am marcat de două ori şi am câştigat", a afirmat Şevcenko la conferinţa de presă online de după meci.
Jucătorul ucrainean Andrei Iarmolenko a declarat că după golul marcat de Macedonia de Nord el şi colegii săi au intrat în panică deoarece au realizat că adversarii îi pot egala.
"Aici este un turneu final, nu sunt echipe slabe aici. La pauză am fost avertizaţi de antrenori că Macedonia de Nord va ataca mai mult pentru că nu mai avea nimic de pierdut. Lucru care s-a întâmplat... ei ne-au făcut să ne apărăm foarte mult, ne-au dat emoţii. La 2-1 am intrat un pic în panică pentru că am realizat că sunt foarte aproape de noi. Am avut toţi emoţii, însă e foarte bine că am reuşit să păstrăm scorul până la final. Le mulţumesc suporterilor ucraineni pentru susţinere, victoria din seara asta este pentru noi toţi. Putem sărbători diseară, dar de mâine trebuie să pregătim meciul cu Olanda", a spus fotbalistul echipei West Ham.
La finalul conferinţei, Iarmolenko a făcut o glumă, mutând mai aproape de el sticlele de Coca-Cola şi Heineken, şi, izbucnind în râs, le-a transmis sponsorilor EURO 2020 să-l contacteze.
"Am văzut că Ronaldo pune sticlele de o parte... dar eu le voi pune mai aproape de mine. La fel şi pe aceasta (n.r - cea de bere Heineken). Coca Cola şi Heineken, aştept să mă contactaţi", a afirmat Iarmolenko. Gestul lui vine în contextul în care portughezul Cristiano Ronaldo a mutat sticlele de Coca-Cola pentru a nu fi filmat alături de ele în timpul unei conferinţe de presă. Ulterior, într-o altă conferinţă, francezul Paul Pogba a repetat gestul lui Ronaldo, mutând însă sticla de bere Heineken.
Echipa naţională de fotbal a Ucrainei a învins formaţia Macedoniei de Nord cu scorul de 2-1 (2-0), joi, în cel de-al doilea meci găzduit de Arena Naţională din Bucureşti în Grupa C a turneului final EURO 2020. În prima partidă organizată în Capitală, la 13 iunie, Austria s-a impus cu 3-1 în faţa Macedoniei de Nord.
Următoarele două partide din cadrul Campionatului European găzduite de Arena Naţională sunt: Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), în Grupa C, şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).
EURO-2020 - Şevcenko: Am avut ceva emoţii cu Macedonia de Nord, dar important e că am câştigat
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

23
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
23

29
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
29

78
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
78

33
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
33

25
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
25

32
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
32

71
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
71

43
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
43

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

35
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
35

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.643
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.643
















Comentează