Meciul de la EURO 2020 dintre Danemarca şi Belgia, de joi seara, care se dispută în cadrul Grupei B pe stadionul Parken din Copenhaga, a fost întrerupt în minutul 10 pentru a i se aduce un omagiu atacantului danez Christian Eriksen, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Alăturându-se celor 25.000 de spectatori, jucătorii şi arbitrii au oprit pentru câteva momente confruntarea fotbalistică pentru a-l aplauda pe Eriksen.
Suporterii danezi au desfăşurat un banner uriaş în tribune pe care se putea citi: ''Toată Danemarca este cu tine, Christian!''.
Aşa cum s-a anunţat, fotbalistul danez Christian Eriksen va fi supus unei intervenţii chirugicale pentru a-i fi implantat un defibrilator intern, după ce s-a prăbuşit pe teren în cursul meciului Danemarca - Finlanda (0-1), disputat sâmbătă la EURO 2020, a anunţat medicul naţionalei daneze.
"După ce Christian a fost supus mai multor examinări la inimă, s-a decis că va trebui să aibă u ICD (defibrilator cardiac)", a declarat joi medicul Morten Boesen.
Eriksen a suferit un stop cardiac în minutul 43 al meciului de la Copenhaga, fiind resuscitat pe gazon înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză, unde se află internat în prezent.
Morten Boesen a adăugat că un astfel de dispozitiv este necesar după un stop provocat de tulburările de ritm cardiac.
Unul dintre fotbaliştii prezenţi la EURO 2020, olandezul Danny Blind, evoluează cu un defibrilator intern, care i-a fost implantat anul trecut, după ce s-a prăbuşit pe teren în cursul unui meci amical disputat de echipa sa, Ajax Amsterdam, cu formaţia germană Hertha Berlin.
Danny Blind a fost atât de impresionat de drama suferită de Eriksen, pe care a văzut-o în direct la televizor, încât a luat în calcul să nu joace în meciul dintre Olanda şi Ucraina, disputat duminică seara, după cum a dezvăluit ulterior selecţionerul olandez. Blind a trecut însă peste toate emoţiile şi a evoluat timp de 64 de minute în partida câştigată de olandezi cu scorul de 3-2.
EURO 2020: Meciul Danemarca - Belgia, întrerupt pentru un omagiu adus lui Eriksen
Articole Similare

1
FRF pune în vânzare biletele pentru meciul Turcia – România
1

9
CSM Oradea a învins liderul Reggiana în FIBA Europe Cup
9

27
Claudiu Niculescu este noul antrenor al echipei Unirea Slobozia
27

21
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală la Transylvania Open
21

20
CIO analizează mutarea Jocurilor Olimpice de Iarnă în luna ianuarie
20

23
BBC Sport: Sportivi ruși admiși ca neutri la JO au legături cu susținerea războiului
23

18
Guvernul german respinge ideea boicotării Cupei Mondiale 2026
18

11
Csikszereda FK a învins Metaloglobus cu 1-0 în etapa a 25-a din Superligă
11

29
Jaqueline Cristian, eliminată în optimile de finală la Transylvania Open
29

22
„Team Romania la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026”, lansată la Muzeul Sportului
22

34
Simona Halep, la un an de la retragere: 'Fizic nu mai eram aptă, dar a fost decizie de moment, sută la sută'
34

17
Baschetbalistul iranian Mohammad Amini nu va mai juca pentru echipa naţională în semn de protest faţă de regim
17

24
VIDEO Ianis Hagi a înscris două goluri pentru Alanyaspor în Cupa Turciei
24

















Comentează