Înainte de a se confrunta miercuri cu Rusia la Sankt Petersburg, în cadrul grupei B la EURO 2020, jucătorii naţionalei Finlandei s-au încălzit echipaţi în tricouri inscripţionate cu un mesaj pentru danezul Christian Eriksen, victimă a unui stop cardiac în cursul meciului cu Finlanda, sâmbăta trecută la Copenhaga, scrie AFP, potrivit Agerpres.
''Însănătoşire grabnică, Christian!", se putea citi pe tricourile finlandezilor.
Mijlocaşul danez Christian Eriksen, victima unui stop cardiac în cursul meciului cu Finlanda, a anunţat că se simte ''bine, în ciuda circumstanţelor", într-un mesaj postat marţi pe contul său de Instagram, în care i-a îndemnat totodată pe colegii săi să "joace pentru toată Danemarca" în meciurile următoare de la EURO 2020 la fotbal.
Eriksen s-a prăbuşit pe gazon în minutul 43 al meciului Danemarca - Finlanda, disputat sâmbătă la Copenhaga, iar medicii au anunţat că a suferit un stop cardiac. Jucătorul a fost resuscitat pe teren, înainte de a fi transportat la un spital din capitala daneză.
Danezii s-au înclinat la limită în faţa Finlandei (scor 0-1), în cadrul Grupei B a EURO 2020, după ce meciul a fost reluat la circa două ore de la incidentul respectiv.
Danemarca urmează să joace joi, la Copenhaga, în compania Belgiei, liderul grupei, urmând să dispute apoi ultimul meci din grupă luni, împotriva Rusiei, tot în capitala daneză.
EURO 2020: Jucătorii naţionalei Finlandei s-au încălzit în tricouri cu mesaj pentru Eriksen
București
6°C
Articole Similare

24
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
24

24
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
24

62
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
62

39
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
39

25
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
25

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

34
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
34

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.625
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.625

253
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
253

149
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
149

28
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
28

111
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
111
















Comentează