Episcopul greco-catolic Virgil Bercea va oficia, miercuri, la Stâna de Vale, slujba de sfinţire a locului şi piatra de temelie pe care va fi construită Mănăstirea Greco-Catolică Stâna de Vale, ce va purta hramul "Fericiţii Episcopi Români Martiri Greco-Catolici", conform agerpres.
"Celebrarea Sărbătorii Fericiţilor Episcopi Greco-Catolici Martiri din acest an primeşte o importanţă deosebită pentru Eparhia Greco-Catolică de Oradea, întrucât, la Stâna de Vale - Bihor, va fi sfinţit locul şi piatra de temelie pe care se va construi Mănăstirea Greco-Catolică Stâna de Vale", se arată în comunicatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Potrivit sursei citate, complexul monastic va fi prevăzut, pe lângă casa călugărilor, cu o biserică de lemn, în stil maramureşean, şi cu un centru pastoral, care va avea o capacitate de peste 35 de locuri de cazare, sală de mese, sală de conferinţe, sală multifuncţională, sală profesorală şi didactică pentru şcoala în natură, terase - refugiu pentru turiştii în tranzit, care doresc să facă un popas de odihnă sau servirea mesei.
Stâna de Vale este un loc de referinţă pentru Episcopia Greco-Catolică de Oradea, nu doar datorită faptului că Fericitul Episcop Valeriu Traian Frenţiu se retrăgea la reşedinţa de vară de acolo, sau pentru întâlnirile episcopilor Bisericii greco-catolice desfăşurate în Munţii Apuseni, ci, mai ales, pentru faptul că resursele de acolo au ajutat la educarea multor generaţii de copii, în cadrul şcolilor pe care le-a fondat şi susţinut Biserica.
"Din păcate, istoria nu a ştiut să aprecieze lucrul acesta, iar tot ce a avut Biserica greco-catolică la Stâna de Vale a fost înstrăinat. După căderea comunismului, clădirile bisericii, abandonate şi neîntreţinute, nu au mai putut fi folosite, degradându-se. Încrezători că planul lui Dumnezeu continuă, domeniul Bisericii Greco-Catolice de la Stâna de Vale, care a putut fi recuperat, este din nou pus în valoare. Episcopia Greco-Catolică de Oradea, cu ajutorul unor investitori şi a sprijinului venit din partea oamenilor de bună credinţă, urmează să implementeze diferite proiecte de dezvoltare a zonei. Primul proiect este construcţia Mănăstirii Greco-Catolice Stâna de Vale, în cinstea Fericiţilor Episcopi Români Greco-Catolici Martiri", se menţionează în comunicat.
Piatra de temelie şi locul pe care urmează să se construiască Mănăstirea vor fi sfinţite pe 2 iunie, de la ora 16,00, de către PS Virgil Bercea.
Pe 2 iunie se celebrează anual, în calendarul liturgic al Bisericii catolice din România, comemorarea Fericiţilor Episcopi Martiri Greco-Catolici Români: Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. Papa Francisc i-a prezentat, în 2 iunie 2019, în liturghia de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, ca modele de libertate, de milostivire şi de apărare a credinţei în faţa oricărei ideologii.
Episcopul greco-catolic Virgil Bercea va oficia la Stâna de Vale, slujba de sfinţire a Mănăstirii Greco-Catolică Stâna de Vale
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

10
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
10

7
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
7

22
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
22

32
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
32

44
Cântăreţul Ştefan Bănică: Mugurel Vrabete, 'un om şi un muzician valoros'
44

54
Ce înseamnă la Paștele Cailor: Originea expresiei, semnificație și tradiții
54

50
Marcel Pavel, despre Iulian Vrabete: A fost un 'artist desăvârşit'
50

75
Niţulescu (Muzeul Ţăranului), reacție la decesul lui Iulian Vrabete: Un suflet generos
75

227
Cine a fost Iulian Vrabete - Basistul legendar al trupei Holograf
227

16
Violonistul Leonidas Kavakos, două concerte simfonice sold-out, pe scena Ateneului Român
16

15
Drama lui Samson va prinde viață pe scena Operei Naționale București
15

13.976
VIDEO A murit basistul trupei Holograf
13.976

51
Ludmila Patlanjoglu, Vava Ştefănescu, Hunor Horváth, Theo Herghelegiu şi Adrian Găzdaru fac parte din Comisia de concurs pentru selecţia managerului Teatrului Naţional Bucureşti
51

















Comentează