Episcopia Devei şi Hunedoarei va milita pentru apărarea imaginii şi numelui părintelui Arsenie Boca, supranumit de credincioşi "Sfântul Ardealului", în condiţiile în care o firmă din Marea Britanie, reprezentată în România de către un arădean, susţine că ar deţine drepturile de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca".
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că părintele Arsenie Boca este o personalitate duhovnicească şi nu poate fi asumat ca un brand, demersul firmei străine fiind catalogat ca o chestiune "total deplasată".
"Părintele Arsenie nu poate fi, în niciun fel, asumat ca o marcă înregistrată sau ca un brand. Părintele Arsenie este o personalitate duhovnicească, o personalitate a Bisericii, o personalitate - aş spune eu, naţională, şi cred că a revendica astfel de pretenţii asupra părintelui Arsenie Boca este o chestiune total deplasată. Echivalează, aş îndrăzni să spun, cu pretenţia de a şi-l asuma pe Mihai Eminescu sau pe Mihai Viteazu. Cam acelaşi lucru este. Nu poate nimeni să deţină drepturi asupra unei personalităţi, chiar dacă aceasta nu mai trăieşte, decât în măsura în care există nişte drepturi de moştenire, de succesiune. Dar nu altfel", a spus reprezentantul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
El a arătat că Episcopia Devei nu a primit, până acum, nicio înştiinţare oficială referitoare la existenţa unor drepturi de proprietate asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca", precizând, totodată, că în momentul în care va apărea o astfel de notificare vor fi făcute toate demersurile necesare pentru a proteja imaginea părintelui şi pe credincioşii pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper moral.
"În momentul în care ne vor notifica, va trebui să procedăm în consecinţă, să apărăm, până la urmă, imaginea părintelui Arsenie şi pe credincioşii noştri. Va fi un demers făcut în numele credincioşilor care vin la mormântul părintelui Arsenie, care citesc lucrările părintelui Arsenie, pentru care părintele Arsenie reprezintă un reper duhovnicesc, un reper moral", a conchis purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Zeci de obiecte de cult religios, în majoritate icoane cu Arsenie Boca şi cărţi despre viaţa acestuia, au fost confiscate miercuri de către poliţiştii din Arad, dintr-un magazin de specialitate, după o sesizare depusă de un arădean care susţine că ar deţine în România drepturile asupra mărcii "Părintele Arsenie Boca".
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, inspector principal Lorena Radu, marca ar fi fost înregistrată, în anul 2017, la Oficiul European de Proprietate Intelectuală de către o firmă din Marea Britanie, care ar fi permis comercializarea produselor cu chipul fostului stareţ al Mănăstirii Prislop, decedat în 1989, doar unei firme din Arad.
Considerat ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX, părintele Arsenie Boca a murit pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop. La mormântul său vin şi se roagă, zilnic, sute de oameni, numărul acestora crescând la câteva mii cu ocazia sărbătorilor sau la diferitele praznice din an.
Episcopia Devei: Părintele Arsenie Boca nu poate fi asumat ca o marcă înregistrată; vom apăra imaginea părintelui
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

6
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
6

1.309
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.309

1.038
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.038

3.188
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.188

40
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
40

2.197
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.197

3.627
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.627

2.938
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.938

7.571
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
7.571

1.189
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.189

68
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
68

2.226
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
2.226

62
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
62

















Comentează