Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua pentru prima dată, în perioada 3-4 februarie, o vizită oficială în Polonia, ţară cu care Franţa are divergenţe asupra mai multor probleme de interes european, printre care statul de drept şi clima, informează luni AFP potrivit Agerpres.
Această deplasare va avea o importantă dimensiune politică, prin întrevederile cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, la Varşovia, în data de 3 februarie, a precizat Preşedinţia franceză.
"Alegerea Poloniei pentru prima sa deplasare europeană în 2020 este importantă pentru a clarifica poziţia franceză asupra a numeroase dosare europene, pentru a deschide noi domenii de cooperare cu un partener major al UE şi a sublinia necesitatea de a proteja valorile democratice europene", a explicat Preşedinţia Franţei.
Parisul are dezacorduri cu Varşovia de la instalarea la putere în Polonia a partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), criticat în special pentru blocarea unor progrese la nivel european în probleme cum ar fi agenda neutralizării emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, dar şi pentru reformele sale controversate privind statul de drept.
Însă Franţa consideră important să coopereze mai mult cu cea de-a 6-a ţară a UE ca populaţie şi a 7-a în ceea ce priveşte PIB-ul. "Franţa, Germania şi Polonia vor reprezenta împreună, după Brexit, aproape jumătate din populaţia UE", a remarcat recent secretarul de stat francez pentru afaceri externe, Amelie de Montchalin, în timpul unei reuniuni în cadrul formatului Triunghiului de la Weimar ce reuneşte cele trei ţări.
La Varşovia, Emmanuel Macron se va întâlni cu membri ai comunităţii franceze şi va avea un dineu cu intelectuali şi personalităţi ale culturii poloneze.
În 4 februarie, Macron se va deplasa la Cracovia pentru o vizită la castelul istoric Wawel şi va susţine un discurs la Universitatea Jagiellonă asupra "relaţiilor franco-poloneze şi necesităţii unui angajament european comun", potrivit Palatului Elysee.
Polonia va fi cea de-a 21-a dintre cele 27 de ţări ale UE în care se va fi deplasat Emmanuel Macron, care are drept obiectiv să le viziteze pe toate în timpul mandatului său de cinci ani la preşedinţie.
Emmanuel Macron va efectua pentru prima dată o vizită oficială în Polonia
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

253
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
253

364
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
364

336
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
336

132
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
132

597
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
597

45
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
45

888
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
888

61
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
61

1.465
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.465

721
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
721

1.888
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.888

1.227
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.227

2.132
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.132















Comentează