Emmanuel Macron, prima reacție, după controversa stârnită la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-07-2024

Actualizat: 27-07-2024

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vineri seară de pe Sena "i-a făcut pe compatrioţii noştri extrem de mândri" şi a subliniat că ea a reprezentat "o realizare de securitate". Macron a ținut să ignore controversele care au apărut și s-a concentrat exclusiv asupra aspectelor pozitive, relatează AFP, informează Agerpres.

Ceremonia "a oferit lumii întregi un spectacol extraordinar, unic în lume şi în istoria Jocurilor care, cred eu, i-a făcut pe compatrioţii noştri extrem de mândri", a declarat Emmanuel Macron, elogiind "spectacolul formidabil (...) pe care artiştii şi atleţii l-au dat".

Şeful statului francez a felicitat şi forţele de securitate care au avut misiunea de a asigura securitatea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, salutând "mobilizarea lor extraordinară".

"Ţin să vă transmit recunoştinţa mea, recunoştinţa naţiunii, să vă transmit că acest lucru nu ar fi fost posibil fără eforturile şi toată munca pe care aţi reuşit să o faceţi în aceşti ultimi ani şi fără angajamentul şi hotărârea voastră extraordinare", a declarat el cu prilejul unei deplasări la centrul de informare şi comandă al direcţiei de ordine publică şi circulaţie al prefecturii de poliţie din Paris.

"Aceste Jocuri sunt posibile pentru că există în total 250.000 de oameni ai forţelor de securitate internă care vor petrece vara protejându-le, supraveghindu-le", a subliniat Macron.

Pentru ceremonia de deschidere au fost mobilizaţi circa 45.000 de poliţişti şi jandarmi, un număr inedit pentru un eveniment public.

Controversele legate de ceremonia de deschidere

Prima ceremonie de deschidere din istoria Jocurilor Olimpice desfăşurată în afara unui stadion a generat numeroase comentarii în lumea întreagă şi nu a făcut unanimitate în rândul reprezentanţilor mass-media, potrivit Agerpres.

Presa britanică a fost cea mai critică faţă de spectacolul de vineri seară, derulat pe fluviul Sena, ironizându-i totodată pe francezi din cauza ploii care s-a abătut asupra Parisului în cel mai nepotrivit moment. "Wet a mistake!" titrează cotidianul Daily Mail, făcând un joc de cuvinte, înainte de a preciza: "Ce dezastru, ceremonia de deschidere se transformă în haos: ploaia acoperă muzica, sportivii şi oaspeţii din Regat sunt nevoiţi să poate pelerine, iar spectatorii să se adăpostească... în timp ce furtunile lovesc evenimentul adesea bizar".

În schimb, pentru The Sun, show-ul din capitala Franţei a fost "Seine-sational". "Istoria este pe cale să se scrie cu această ceremonie magnifică, ce are loc pe Sena mai degrabă decât pe un stadion", subliniază tabloidul englez.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri