Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat luni trimiterea a încă 220 de soldaţi în Sahel pentru a consolida forţa militară franceză Barkhane, care luptă împotriva jihadiţtilor în regiune, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Am decis să angajez capacităţi de luptă suplimentare, 220 de soldaţi vor consolida trupele forţei Barkhane" (care are deja 4.500 de membri), a declarat preşedintele francez la încheierea unui summit al ţărilor din G5 Sahel în Pau (sud-vestul Franţei).
Emmanuel Macron a criticat puternic discursurile ''nedemne'' care alimentează critici anti-franceze în Sahel şi care, potrivit lui, servesc unor ''puteri străine'' care au ''o agendă mercenară''.
''Discursurile pe care le-am auzit în ultimele săptămâni sunt nedemne (...) pentru că servesc alte interese, fie ale unor grupuri teroriste (...), fie ale celorlalte puteri străine care doresc pur şi simplu să-i vadă pe europeni de la distanţă pentru că au propria lor agendă, o agendă de mercenari'', a menţionat preledintele francez, precizând că ''armata franceză'' se afla în Sahel ''pentru securitate şi stabilitate'' şi nu pentru ''alte interese''
Emmanuel Macron a anunţat trimiterea unei forţe suplimentare de 220 de soldaţi pentru consolidarea operaţiunii Barkhane
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

81
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
81

533
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
533

483
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
483

452
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
452

177
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
177

718
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
718

54
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
54

993
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
993

68
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
68

1.769
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.769

759
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
759

1.931
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.931

1.253
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.253















Comentează