Emma Răducanu a mai renunțat la un antrenor

Autor: Anca Flondor

Publicat: 29-01-2026 20:24

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Emma Răducanu, câştigătoarea US Open din 2021, a anunţat joi că a încetat colaborarea cu antrenorul spaniol Francis Roig.

Răducanu şi Roig au început să lucreze împreună în vara anului trecut, dar britanica de origine română s-a declarat dezamăgită după eliminarea prematură de la Australian Open, în turul al doilea.

''Îi mulţumesc pentru timpul petrecut împreună. A fost mai mult decât un antrenor pentru mine şi am avut momente minunate pe teren. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce m-a învăţat şi tot ce am împărtăşit'', a spus Răducanu pe reţelele de socializare.

Roig s-a alăturat echipei lui Răducanu chiar înainte de US Open 2025, în luna august, unde britanica a ajuns în runda a treia, fiind eliminată de kazahă Elena Rybakina.

De atunci, parţial din cauza problemelor fizice pe care le-a întâmpinat, Răducanu nu a mai câştigat două meciuri consecutive în restul anului.

La începutul acestui sezon, Răducanu a ajuns în sferturile de finală la Hobart, unde a pierdut în faţa australiencei Taylah Preston, clasată pe locul 204 WTA.

Înainte de a lucra cu Răducanu, Roig i-a antrenat pe Rafael Nadal şi Matteo Berrettini, scrie Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri