Emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, a discutat marţi, la Casa Albă, cu preşedintele american Donald Trump despre posibilitatea medierii disputei dintre SUA şi Iran şi a semnat mai multe acorduri comerciale, ceea ce indică o apropiere faţă de Washington, în pofida blocadei arabe impuse regimului de la Doha, informează miercuri EFE potrivit Agerpres.
La doi ani de la adoptarea unei poziţii în favoarea Arabiei Saudite în disputa dintre regatele din Golful Persic, preşedintele Trump l-a primit pe emirul Qatarului ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, cu relaţiile bilaterale reparate şi cu numeroase contracte lucrative pe masă.
"Suntem prieteni de mult timp; lucrăm foarte mult împreună, investesc mult în ţara noastră ", a declarat Trump la începutul întâlnirii care a avut loc în Biroul Oval.
Deşi partea publică a întâlnirii s-a axat pe relaţia comercială, pe agendă discuţiilor s-a aflat şi Iranul, potrivit Casei Albe, având în vedere că micul emirat are o relaţie strânsă atât cu Washingtonul, cât şi cu Teheranul.
"Iranul face foarte multe lucruri rele în momentul actual şi ar fi bine să fiţi foarte atenţi", a spus Trump.
Emirul Qatarului şi-a propus să se ofere pentru a media între cele două ţări şi să contribuie la reducerea tensiunilor care au continuat să crească în ultimele trei luni, potrivit purtătorului de cuvânt al ambasadei Qatarului în SUA, Yasim bin Mansur al-Zani.
"Ne-am oferit să acţionăm ca un mediator independent şi imparţial, dacă Iranul şi Statele Unite decid să discute", a declarat Al-Zani pentru ziarul american The Daily Beast.
Casa Albă a primit oferta cu prudenţă, considerând că este puţin probabil ca pe termen scurt să se deschidă o negociere oficială cu Iranul, al cărui lider a refuzat până acum dialogul, în pofida tentativelor preşedintelui Trump.
"Nu cred că poate fi vorba de un rol oficial de mediere. Dar am putea apela la ei pentru a transmite mesaje şi pentru a comunica caracterul serios al intenţiilor guvernului de a reduce tensiunile, precum şi dacă ar construi un fel de cale spre dialog", a declarat un oficial american pentru Washington Post.
În pofida escaladării tensiunilor din relaţiile cu Iranul, alimentate de creşterea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu, a atacurilor asupra unor petroliere şi a unui avion american în Golful Persic, Donald Trump a fost reticent în a începe un conflict cu Teheranul.
În schimb, preşedintele SUA a insistat asupra dorinţei sale de a iniţia un dialog cu Iranul în stilul celui lansat anul trecut cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un şi a solicitat ajutorul Elveţiei şi al Japoniei. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a respins însă încercările de mediere din partea acestor ţări.
Iranul are o relaţie strânsă cu Qatarul, cu care împarte cel mai mare câmp de gaze din lume, iar aceste legături au fost întărite de embargoul aerian, terestru şi economic pe care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Egipt îl impun de doi ani conducerii de la Doha.
Casa Albă a vrut să profite de vizita emirului pentru a-l îndemna să îşi apropie poziţia faţă de cele ale ţările din Golful Persic, considerând că diviziunile din regiune dăunează intereselor Washingtonului într-o perioadă de conflict cu Iranul.
Blocada impusă Qatarului nu a fost însă menţionată în timpul vizitei emirului qatarez la Casa Albă. A fost lăsat în rămas şi sprijinul puternic pentru Arabia Saudită pe care Trump l-a exprimat acum doi ani şi care a împiedicat eforturile diplomatice ale executivului său, dornic să menţină legăturile cu Qatarul, deoarece acest stat găzduieşte cea mai mare bază militară americană din regiune.
"Domnule preşedinte, sunteţi invitat să vizitaţi Qatarul şi, de asemenea, ba za, atunci când doriţi", i-a comunicat emirul qatarez lui Donald Trump, care a răspuns că baza militară este "incredibilă" şi se află "într-un loc foarte important".
Trump şi Al-Thani au participat luni seara la un dineu la care au fost invitaţi zeci de oameni de afaceri din ambele ţări, iar marţi la semnarea mai multor acorduri în domeniile comerţului şi al apărării.
Compania aeriană Qatar Airways a cumpărat cinci aeronave cargo Boeing 777 şi s-a angajat să achiziţioneze aeronave de la compania americană Gulfstream, pe lângă utilizarea motoarelor şi serviciilor companiei General Electric.
În plus, ministerul apărării din Qatar s-a angajat să achiziţioneze sisteme de rachete NASAM şi Patriot de la compania americană Raytheon, iar compania petrolieră de stat qatareză a semnat un acord cu Chevron pentru a dezvolta un complex petrochimic în emirat.
Emirul Qatarului s-a oferit să medieze criza SUA-Iran
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.452
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
1.452

31
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
31

38
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
38

951
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
951

21
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
21

80
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
80

2.044
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.044

1.521
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.521

2.878
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.878

100
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
100

10.226
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
10.226

4.728
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.728

998
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
998
















Comentează